Se adună dosarele penale deschise pe numele avocatului Apetrei Rareș
NECAZ… Trimis în arest preventiv după ce a fost acuzat de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis, avocatul vasluian Rareș Apetrei nu scapă de acuzații. Din contra, acesta este anchetat acum și pentru încălcare a ordinului de protecție și amenințare. Chiar dacă pare incredibil, Apetrei și-a amenințat cu moartea soția și propriul copil. Într-un acces de furie, acesta a pus mâna pe telefon și și-a sunat copilul, amenințându-l. Ceea ce nu știa, în schimb, a fost faptul că fiul lui nu era singur în acele momente și întreaga conversație a fost înregistrată de către un apropiat al adolescentului. Ieri, un procuror din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Iași a fost prezent la Vaslui pentru a-l audia pe cel care a făcut înregistrarea. De asemenea, astăzi, Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca contestația avocatului față de măsura arestului preventiv luată de Curtea de Apel Iași.
Încep să se adune acuzațiile în jurul avocatului vasluian Apetrei Rareș, cel arestat în urmă cu aproximativ două săptămâni după ce a fost acuzat de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis și sub influența alcoolului. După acest episod, pe numele avocatului au mai apărut acuzații. Una dintre ele este cea de încălcare a ordinului de protecție după ce a mers la locuința în care locuia, împreună cu soția și copilul său și a proferat amenințări. Numai că Apetrei nu s-a oprit aici. Încă un dosar de cercetare penală a fost deschis pe numele lui după ce, telefonic și prin mesaje, și-a amenințat propriul copil. Numai că amenințările avocatului au fost înregistrate cu un telefon mobil și ieri, la Vaslui, a fost prezent un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Din surse am aflat că procurorul a venit pentru a audia pe cel care a făcut înregistrările, un apropiat al fiului avocatului. Sursele vorbesc despre faptul că amenințările făcute au fost dintre cele mai grave. Apetrei și-a amenințat copilul că le ia capul (soției și fiului – n.r.) sau că va tocmi pe cineva să-l aștepte în scară și să-i aplice o bătaie soră cu moartea. De asemenea, tot din surse sigure am aflat că toate acuzațiile aduse care se vor transforma în dosare penale vor fi unite într-un singur dosar, cu un singur rechizitoriu. În schimb, dacă instanța de judecată îl va găsi vinovat de faptele penale de care este acuzat, atunci, fiecare faptă penală va fi pedepsită, conform legii, în individualitatea ei.
CITEȘTE ȘI:
- ȘOC! Avocatul vasluian Rareș Apetrei a fost arestat preventiv!
- Avocatul vasluian Rareș Apetrei plătește cu libertatea pentru nebuniile făcute în trafic!
- Avocatul Rareș Apetrei, pericol public! A făcut cam tot ce e ilegal în Codul Rutier, dar, culmea, nu a fost reținut
A deranjat candva pe cineva si s-a trezit, fara sa vrea sau sa stie, ca inamicul i-a bagat in asternut o iscoada (sotia) cu misiunea de a-l compromite si distruge usor usor, pe parcursul mai multor ani. Daca vrea sa mai traiasca si sa iasa la liman, pana cand nu e prea tarziu, ar face bine sa uite de femei si de bautura, sa inteleaga ca sotia si copilul sunt din tabara adversa (e greu de acceptat, dar asta este realitatea) si sa se concentreze pe munca. Cu siguranta ca se va mai incerca ispitirea si coruperea lui in continuare, depinde doar de el sa constientizeze in ce context se afla, sa invete sa identifice cine din anturajul lui are rol de informator/instigator pentru terti.
Foarte adevarat ce spunetI!!
De cand adversarii din dosare pun presiune pe avocat si se aliaza cu fosta nevasta? Cunoscand speta, acest om nu ar fi facut asa ceva sotiei, daramite copilului, totul este o inscenare. Acesta le-a oferit totul, o viata frumoasa si a incecat sa nu le lioseasca nimic, asta este rasaplata din partea lor.??!! Totul i se trage avocatului de la un dosar aflat pe rol instantei, unde adversarul si martorul din dosarul acestuia au incercat toate variantele sa-l elimine din dosar si au reusit impreuna cu iscoada(sotia) cum i ati spus. Adversarul din dosar, acest Romeo si martorul din Negresti, un anume Cioata, l-au amenintat verbal ca vor face tot posibilul sa-l scoata din dosar, ba chiar i-au *favorizat* si prietenii avocatului cu o partida de pescuit la Negresti pe gratis mancare si bautura, totul pe cheltuiala acestui Cioata si la invitatia lui Romeo, cu miza sa fie atenti la orice miscare gresita a avocatului. Depre cum au *faforizat * iscoda(sotia), las la aprecierea …………..POATE ACEASTA ISCOADA(SOTIA) SA SE TREZEASCA LA REALITATE!!!!
E TATAL COPILULUI!!
Total eronat, avocatul penal nu a fost niciodată la pescuit la Negreşti, din contră el a fost pescuit de poliție în trafic la Vaslui.
A băut în gură
şi sa urcat la volan, restul e cancan.
Domnule “prieten” care cunoașteți speța, știți câtă bătaie a luat “iscoada” de la prietenul dvs? Ați fost de față? Știți ca după ce și-a bătut atât soția, cât și copilul, i-a debranșat de la gaz și E-on, luându-le și contoarul la solicitarea lui, neținând cont ca acest copil are școala, teme? Iscoada a știut să-l care de prin toate crâșmele, să-i accepte multele escapade, și toate astea, pentru ca, copilul să aibă tată! Dl din “cercul de prieteni”, tocmai, acum, după 18 ani, s-a trezit soția: s-a săturat de bătăi, înjurături, amante etc.
Nu cunosc speta in intregime si nu spun ca el ar fi cheie de biserica. Spun doar ca am niste indicii temeinice despre cum, cand si cu ce scop a aparut sotia in viata lui. Cand si daca e lovita, sa mearga sa-si scoata certificat medico-legal.
Situatiile conflictuale sunt complexe, ambele parti au o vina, a gasi un țap ispasitor e o tehnica de manipulare
Prietene, daca sotia face alianta cu un om condamnat pentru jaf armat, nu se mai pune problema, in niciun fel, ca el sa astepte ca sotia sa se trezeasca la realitate. Ce mai asteapta? Sa-i puna cineva pistolul la tampla? El cand se trezeste la realitate si vede pe cine a avut langa el, in toti acesti ani? Trezirea ei la realitate s-ar putea sa insemne foarte multa razbunare, mai ales ca are si cine sa o instige la razbunare, daca a fost umilita, batuta, lasata fara gaz si curent, asa cum mentioneaza cineva mai jos.
O sa-l gasiti probabil spanzurat curand, cum au mai facut-o si altii dupa ce au fost supusi unor actiuni de hartuire organizata. Sotia lui era violenta fizic cu el de multa vreme, cu multe deviante de comportament. E antrenata sa agreseze, dupa sa dea vina pe victima, sa faca scandal pana cand victima reactioneaza, puternic, iar cand reactioneaza se duce in instanta si pozeaza in victima. Si ghici cine decid autoritatile, in absenta unui training de specialitate, ca e victima? Agresorul este victima pentru simplul fapt ca victima este agitata, uneori si agresiva, si nu mai are prea multe capacitati de autocontrol, dupa ce a fost adusa intr-o stare de epuizare si exasperare in urma conflictului. Cu oamenii astia n-o scoti la capat niciodata. Orice s-ar intampla tu esti mereu de vina, iar ei au intotdeauna dreptate. Culmea e ca sunt si foarte carismatici si convingatori, caci daca n-ar fi nu s-ar mai numi PSIHOPATI.
Asa este!