spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Se destramă paradisul de la Pădureni! Sătenii se revoltă (FOTO)

- Advertisement -

REACȚII… Curajul de care a dat dovadă întreprinzătorul privat din comuna Pădureni, care și-a pierdut terasa cu flori din cauza divergențelor pe teme politice cu longevivul primar, a strânit valuri în cocheta localitate de lângă Huși. Astfel, într-o scrisoare expediată pe adresa redacției Vremea Nouă, semnată de mai mulți cetățeni din Pădureni, se vorbește despre contrastul din centrul comunei, unde totul este ca la carte și celelalte sate componente, cum ar fi de exemplu Ivăneștiul, Văleniul, Leoștiul, Davideștiul sau Căpoteștiul. De asemenea, semnatarii scrisorii aduc acuzații și presei vasluiene care, în viziunea lor, a pus batista pe țambal și nu au arătat adevărata față a comunei, preferând să scrie, după dictare, doar despre mărețele realizări ale „faraonului” de la Pădureni. Din respect pentru semnatarii scrisorii, nu le publicăm numele, fiindcă există posibilitatea să fie hărțuiți, precum Valerică Caranfil.

Lupta deschisă pe care o poartă Valerică Caranfil, întreprinzătorul privat întors din Spania pentru a-și face un rost acasă, a dat curaj și altor cetățeni nemulțumiți din comună, dezlegându-le limbile. Astfel, într-o scrisoare trimisă pe adresa redacției, mai mulți cetățeni vorbesc despre faptul că, „frumusețile Pădureniului” le poți vedea doar în centrul de comună. În schimb, periferiile și celelalte sate componente suferă, fără asfalt sau rețea de apă potabilă, celelalte sate componente arată ca majoritatea localităților din județ, cu noroaie până la genunchi și WC în fundul curții. Iată ce ne scriu oamenii din comuna Pădureni: „Suntem mai mulți cetățeni din comuna Pădureni, Județul Vaslui și vă adresăm această scrisoare datorită faptului că nu mai suportăm minciuna, demagogia și bătaia de joc la adresa noastră, iar dumneavoastră înfierați astfel de practici. De foarte mulți ani, mai multe publicații și televiziuni ridică în slăvi pe actualul primar al comunei, Temistocle Diaconu, că a făcut, că a dres, că nu mai este comună ca aceasta. Realitatea este cu totul alta și vă puteți convinge personal dacă luați la pas toate satele componente: Pădureni, Văleni, Leoști, Rusca, Ivănești, Davidești și Căpotești. Ce veți constata: o mare mizerie din cauza gunoaielor depozitate la întâmplare, de regulă în zone din afara satelor, în râpe și văioage mascate de priviri; noroaie până la genunchi, în toate satele componente, chiar și în satul Pădureni, unde, în afară de drumurile de legătură între sate, singura stradă asfaltată este cea pe care locuiește primarul. Necazul cel mai mare este că, în caz că o persoană este bolnavă, o înmormântare sau orice altă urgență, acolo trebuie căruță cu cai și roți de lemn. O altă problemă este lipsa apei potabile, chiar și în satele unde s-au făcut în bătaie de joc alimentări cu apă. Oamenii suferă de sete, nu mai punem că nu au cu ce se spăla, dar primarul a făcut pentru sufletul lui și al celor care îl lingușesc piscină, unde schimbă apa periodic, iaz de pește pentru relaxare, pe care l-a făcut prin minciună. S-a prezentat la domnul director de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui și s-a plâns că apa venită din ploaie inundă satele din aval, drept pentru care o draglină de la instituția de mai sus a lucrat timp de trei săptămâni la iaz, nu la refacerea albiei pâraielor. Cu toate acestea, acest moș comunist, care este mai paranoic decât dictatorul Ceaușescu, își vede de proiectele sale personale și atât: sat de vacanță cu mai multe căsuțe, unde mai mult ca sigur se vor caza lingăii și îmbuibații de partid cu fufele lor. Cu toate că lumea o duce greu, acest moș paranoic s-a gândit să refacă Centrul Cultural și alte modernizări care sunt doar pentru el și cei care-l ridică în slăvi. Toate vizitele, mai ales cele de la partid, se termină cu mese îmbelșugate, băutură și lăutari. De unde? Că din buzunarul personal al primarului nu cred. Ziariști, televiziuni au tot venit la noi la Pădureni, dar au servit câte o gustare, poate și altceva și au arătat ce a vrut moșul comunist, care mai are și alte apucături (…). Prin intermediul dumneavoastră, îl trimitem pe primarul paranoic în comuna Hoceni, să vadă o comună cu adevărat înfloritoare. Cu un primar gospodar. Știți ce a afirmat moșneagul comunist: Să părăsim țara dacă nu ne convine comuna LUI”, se arată în scrisoarea trimisă pe adresa redacției de câțiva săteni din Pădureni. Am omis din scrisoare un pasaj care făcea referire la niște acuzații pe care le vom face publice, după ce vom obține acordul persoanelor la care se face referire.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

  1. Inainte de a denigra acest domn primar din Padureni, care a facut ceva pentru comuna lui si a sacrifiat 30 de ani din viata pentru comunitate, daca sunteti un ziar impartial, va-ti interesat cine este acest Valerica (Valy) Caranfil ?
    Stiati c-a fost deja condamnat pentru furt cu cativa ani in urma?
    C-a avut o bogata activitate infractionala in Spania, unde se lauda c-a lucrat cinstit? (printre altele si activitati de proxenetism, prostitutie).
    Ca pe terasa acoperita ilegal din centrul Padureniului a castigat ani la rând plasand mese si practicand comert, neplatind nici macar un leu la bugetul comunei? Deoarece chiar si sediul firmei lui in care se include magazinul si barul sunt declarate in Husi (inclusiv domiciliul lui ca persoana)….la Padureni fiind doar un punct de lucru.
    Stiati ca fostele sale angajate, toate din Padureni, au fost toate scoase datoare cu lipsa din gestiune de sute de milioane? De ce nu n-au fost intrebate ce fel de comert practica el, ca erau puse sa spele salamuri expirate, sa schimbe etichete etc. Sa taca din gura cand se aducea marfa fara facturi….
    Si mai are tupeul nesimtit sa spuna ca altii sunt hotii???
    Oricum vor aparea in scurt timp probe cu infractiunile comise de acest Valy Caranfil, condamnari….adevarul oricum va triumfa si iesi la suprafata.

  2. Las o mai moale dl ziarist PNL cu termenii ăștia ,,golănești,,și cu jignirile că te va da primarul in judecată de vei plăti despăgubiri și daune morale ,,fara număr,,…deja am inteles că e in curs…

  3. Este evidentă tendința acestor așa ziși Ziariști de la vremea noua.Cum dracu se întâmpla se denigrați doar primari de la PSD?Credeti ca i așa de greu sa înțelegem ?
    Din păcate presa nu mai este ce a fost cândva sau ce ar trebui sa fie:câinele de paza a democrației.

  4. Realitatea este cruda la Padureni. Oamenii traiesc in alta lume, acestia inca il mai asteapta pe ceausescu prin ceea ce face primaru.

  5. Temistocle,ai incercat tu sa faci ceva frumos,ți-a reușit în mare parte ,dar de mâncători de fund și puturoși nu te -ai putut feri…

    • Ai dreptate, mâncătorii vor dispărea când Temistocle renunța la demagogia pe care o inpiaza, iar apoi, mai mult ca sigur, când va renunta la dublul standard. Stimați consăteni, trebuie sa stiti ca nimeni nu este de neînlocuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.