ExternUltima ora

Se pregătea să plece în misiune în AFGANISTAN. Dar a murit, CĂLCAT DE TANC, la antrenamente

Un militar german, care se antrena pentru iminenta sa plecare în misiune în Afganistan, a murit, sâmbătă, în timpul manevrelor de pregătire, după ce a fost zdrobit de un vehicul blindat, relatează site-ul thelocal.de.

În vârstă de 28 de ani, sergentul, originar din Bavaria, a murit în landul Saxonia Superioară, după ce un tanc Marder a trecut peste el, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei (Bundeswehr).

„Regret profund această pierdere subită şi neaşteptată”, a declarat, duminică, la Berlin, ministrul german al Apărării, Thomas de Maiziere. „Gândurile mele sunt alături de familie în acest moment dificil”, a adăugat el.

Armata le-a oferit consiliere psihologică celorlalţi militari care au participat la antrenament.

Soldatul făcea parte din Batalionul 112 Infanterie, care urmează să ajute forţele afgane să se pregătească pentru retragerea trupelor NATO în următorii ani.

Armata şi procuratura au deschis o investigaţie pentru a stabili cum s-a produs accidentul, precizează Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button