Local

Se reia procesul Lenuței Damian, profesoara de la Codăești acuzată că a folosit o diplomă falsă pentru a ajunge la catedră

DECIZIE… După o pauză datorată vacanței judecătorești și protestului magistraților, profesoara Lenuța Damian de la Codăești, acuzată de fals intelectual, va lua loc în boxa acuzaților. După ce a fost stabilită instanța competentă care să dea verdictul în acest dosar, judecătorii au stabilit ca termen de judecată ziua de 12 decembrie. Profesoara Lenuța Damian este cea care a reușit să pună pe jar tot învățământul vasluian după ce a fost depistată cu o diplomă de studii falsă. Necazurile profesoarei au început după ce polițiștii au acuzat-o de fals și uz de fals. Anchetatorii au susținut că profesoara Damian și-a falsificat diploma de studii și, în baza acelui fals, a ajuns până la gradul I didactic. Pe lângă presupusul fals al diplomei de studii, pe timpul anchetei, au apărut noi semne de întrebare. Unul dintre ele era legat de modul în care profesoara a reușit să obțină gradul II didactic, grad despre care se spune că este cel mai dificil de obținut. O altă dilemă ajunsă acum pe masa judecătorilor și la care aceștia trebuie să găsească un răspuns este legată de examenul de titularizare, un alt examen greu de trecut. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că Lenuța Damian a obținut titularizarea în 2009, o explicație ar putea exista. Și asta pentru că, timp de doi ani, tocmai în acea perioadă, examenul de titularizare a fost simplificat prin faptul că era susținut în cadrul unității de învățământ unde activa cadrul didactic. Într-un final, cazul Lenuța Damian rămâne o palmă peste învățământul vasluian și multe cadre didactice cu ștate vechi se întreabă dacă este un caz unic, caracterizat de mult tupeu, sau sau este doar un caz descoperit de autorități.

Pentru profesoara Lenuța Damian de la Codăești, acuzată că și-ar fi falsificat diploma de studii, au început adevăratele necazuri. Și asta pentru că, după o lungă pauză datorată vacanței și protestului magistraților, aceasta va da piept acum cu judecătorii care, la finalul procesului, vor stabili dacă este sau nu este vinovată de acuzațiile care i se aduc, fals și uz de fals. Întreaga poveste a început după ce polițiștii au reținut-o pe profesoara Lenuța Damian și au acuzat-o de fals și uz de fals. În urma perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au adunat probe și spun că profesoara Damian și-ar fi falsificat diploma de studii și, cu ajutorul falsului, a reușit să ajungă până la gradul I didactic. Denunțul a fost făcut de o persoană care o știa bine pe Lenuța Damian și care a observat că aceasta se cam încurcă atunci când este întrebată unde și-a făcut studiile de licență. Deși spunea că a absolvit la Bacău, diploma ei era eliberată de Facultatea de Litere de la Suceava. Denunțătorul nu a stat pe gânduri și a predat actul polițiștilor, care au fost și ei curioși să verifice situația. Și nu mică le-a fost mirarea când au constatat că numărul acelei diplome era identic cu al altor diplome emise prin țară, semn că aveau de-a face cu o serie întreagă de falsuri. După ce au strâns probe importante, anchetatorii au luat cu asalt casa viceprimăriței Damian, au făcut percheziții și apoi și au reținut-o. Dacă pentru unii a fost de necrezut o asemenea grozăvie, pentru cei care o știu pe profesoara Damian, situația nu a fost chiar surprinzătoare. Femeia a fost și în trecut anchetată pentru falsuri, după ce a fost prinsă modificând notele și foile matricole ale unor elevi. Cazul însă, deși important, a fost clasat, iar profesoara a ieșit basma curată.

8 comentarii

  1. Mda….
    Mai nou,sunt niste golaneli cu masterate in educație specială,logopedie…prin R Moldova ,apoi echivalate aici
    Subliniez,golaneli.

  2. Pentru cele două infracțiuni exista precedent , amânarea executării pedepsei munca in folosul comunității la locul de munca ! Exemplu Vasile CARARIE viceprimar PNL primăria Muntenii de jos judet Vaslui condamnat pentru asemenea fapte conform portal judecătoria Vaslui .
    Vad că pe același dosar de condamnare până acum PARCGETUL DE PE LANGA JUDECATORIA VASLUI , nu a contestat decizia deci interesul legii nu este grav când fapta pentru fals și uz de fals nu reprezintă în pericol sa semnezi că primarul și să primești și foloase cred necuvenite .
    Pare interesanta declarația de avere a condamnatului cu apartamentul unde are 50 % ……iar 50% nu știm al cui aparține ……

  3. Au fost multe proiecte cistigate de institutii, care aveau drept scop formarea de cadre didactice. Invatamant la distanta. Ex. Unievrsitatea din Cluj , cu scolarizarea in centrele Bacau,Suceava,Sibiu etc. Sau Universitatea iasi cu scolarizarea la Vaslui, etc. Faceai cursurile in alta locatie, iar diploma o primeai de la universitatea coordonatoare. .circula si mai circulă birfeke ” sa ajuns si asta care a facut facultatea la casa de cultura Vaslui” dar sunt ft. Multi profesori, juristi absolventi care au merite deosebite.

  4. Cum poate aceasta individa, acuzata de fals si uz de fals, sa fie functionar public, ofiter de stare civila, la primaria Codaesti!?

    1. La fel cum a stat și în învățământ
      Mutul să creadă că n-a știut nimeni, colcăie instituțiile de relații și afaceri de astea, chiar sunt sigur că fost sfătuită unde să se ducă și cum sa facă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button