Local

Se scumpesc, din nou, lucrările de reabilitare la Școala “Elena Cuza” din Vaslui

ACTUALIZARE COSTISITOARE… În plin șantier la Școala Gimnazială “Elena Cuza”, Primăria Vaslui a constatat că în timpul execuției lucrărilor, între situația existentă la fața locului și soluțiile tehnice prevăzute în proiectul inițial sunt o serie de neconcordanțe, care cresc valoarea devizului cu câteva milioane de lei, bani care urmează să fie suportați din bugetul orașului. În ultimii ani a devenit o obișnuință ca licitațiile pentru șantierele din municipiul Vaslui să fie câștigate de firme care oferă prețuri sub cele de pe piață, ca apoi devizele să fie “umflate” cu milioane de lei, pe motiv de noconcordanțe între ce s-a dat în proiect și realitatea de la fața locului. Probabil, investițiile s-ar face cu mai multă grijă față de banul public dacă responsabilii din cadrul primăriei cât și cei desemnați cu proiectarea ar merge pe teren înainte de întocmirea documentației, în așa fel încât acele “neconcordanțe” să nu mai apară ca ciupercile după ploaie.

În primă fază, proiectului “Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei – Școala Gimnazială Elena Cuza Vaslui”, implementat de Primăria Vaslui prin Planul Național de Redresare și Rezidență (PNRR), i-a fost alocat un buget total în valoare de 8.904.492 lei, din care 6.015.945 reprezentau cheltuieli eligibile prin PNRR, iar 2.888.547 lei erau cheltuielile neeligibile, suportate din bugetul local. Obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea infrastructurii educaționale, reducerea cheltuielilor cu utilitățile prin diminuarea consumului final de energie pentru încălzire cu cel puțin 50% și prin reducerea consumului de energie primară cu cel puțin 30%. Proiectul include lucrări precum izolarea termică a fațadei; înlocuirea tâmplăriei interioare; termoizolarea planșeului peste ultimul nivel și a planșeului peste subsol; izolarea termică a pereților care formează anvelopa clădirii; repararea instalației de distribuție a agentului termic pentru încălzire din subsol/canal termic, inclusiv izolarea termică a acesteia etc.

Diferență de 3 milioane de lei între situația din teren și proiect  

În ședința de ieri a Consiliului Local, investiția de la Școala “Elena Cuza” a fost introdusă pe ordinea de zi, ca punct suplimentar, inițiatorul proiectului de hotărâre solicitând plenului actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici. În urma acestei actualizări, bugetul total al proiectului va crește la 12.122.753,66 lei (cu TVA), din care 6.112.462,35 (cu TVA) lei reprezintă cheltuieli eligibile, suportate din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar 6.010.291 (cu TVA) reprezintă cheltuieli neeligibile, suportate din bugetul local. Conform raportului depus la proiectul de hotărâre, această creștere a fost cauzată de modificările aduse cotei TVA, precum și de unele neconcordanțe găsite la fața locului. “În cursul implementării proiectului, în anul 2025 a intervenit o modificare legislativă privind creșterea cotei TVA de la 19% la 21%, fiind necesară actualizarea devizului, indicatorilor și a bugetului proiectului cu noul TVA. De asemenea, în timpul execuției lucrărilor, s-a constatat o serie de neconcordanțe între situația existentă și soluțiile tehnice prevăzute în proiectul inițial, precum și necesitatea realizării unor lucrări suplimentare sau de adaptare a detaliilor de execuție, impuse de starea reală a construcției. Având în vedere constatările rezultate în urma lucrărilor de decopertare și verificare în teren, variațiile cantitative și calitative identificate, cât și necesitatea adaptării soluțiilor tehnice la situația existentă reală a construcției, este necesară actualizarea listelor de cantități de lucrări, a devizului general și a valorii totale a investiției, astfel încât acestea să reflecte cu acuratețe lucrările suplimentare, modificările constructive și soluțiile tehnice actualizate”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.

4 comentarii

  1. Mintiti poporul cu…ziarul! Ori nu stiti sa va documentati ori faceti pe-a prostii. Daca analizati hotararea de consiliu local curenta cat si cele vechi veti observa ca cele 3 milioane de lei fata de faza initiala erau deja aprobate si nu provin din neconcordantele actuale(si nici nu scrie nicaieri care este influenta lor asupra bugetului….). Si e si normal, nu ai cum sa pornesti o licitatie in care tu ai pretul maximal circa 12 mil (9,x fara tva, vedeti mai jos) si sa ai in buget doar 9. Nu asa functioneaza bugetarea si licitatiile, intrebati orice contabil. Jurnalistii ar trebuie sa informeze, numai ca voi mai puneti si un „dez” in fata. Toate datele la care fac referire sunt publice, pe site-ul primariei si pe elicitatie.ro…trebuie doar sa vrei sa te documentezi corect, dupa cum o sa va arat mai jos:
    1) https://letmegooglethat.com/?q=licitatie+lucrari+scoala+gimnaziala+elena+cuza+vaslui
    Rezultatul nr. 2. Cititi toata pagina…undeva o sa scrie „Valoarea estimată pentru care se va oferta este de: 9.675.258,42 lei fără TVA, fiind compusă după cum urmează (conform Devizului general)”.
    2) Daca veti citi Proectul(sic erat scriptum!) de hotarare veti observa ca se face referire la 2 hotarari mai vechi…se face referire la o hotarare din 2024, dar are numarul gresit, e 120/2024, nu 124/2024 (a doua greseala identificata deja….amatori, dar mno, sunt de-ai vostri). Trebuie cautat pe site-ul primariei la sectiunea hotarari…selectat anul….hai ca nu e greu! In acea hotarare observam ca suma totala aferenta proiectului este 13 milioane lei! In 2024!
    Toate aceste informatii sunt publice si le putem gasi daca citim materialele de pe site-ul primariei si facem o cautare pe google. E atat de simplu!
    Si voi vorbiti de analfabetism functional, de informare corecta, de auristi si soscari….uitati-va si la voi putin…

  2. Acolo sînt copii Sotiile si sotii ajunșilor. Trebuiesc conditii , conditii…si alti copii nu au nici la xe se incalzii cind e frig, nici ŵc si nici apa … suplimentul la cost eeeee sfînta.. șpaguta?

  3. Domnilor cât mai țineți înBrate firma care renoveza școală 4si școala10…?
    Voi ați văzut la școală 10 au pus parchet in interior fara acoperiș fara geamuri !
    Domnule Primar chiar nu vedeți neregulile ? Domnule cat o mai lungiți cu aceasta firma știm că soția patronului este la curtea de conturi dar totuși cine va face verificările și cine va semna devizele de lucrări ? Garanția lucrării cine o va da !
    Se va umfla vărul parchetul ce se va întâmpla cu copiii iar îi veți muta in alta locație ?
    Chiar nimeni în orașul ăsta nu ia atitudine față de această firma !?

  4. Golaneala …din cei trei mil. lei suplimentati , trebuie sa manance si gura lor ceva !! Praf in ochi aruncat credulilor !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button