spot_img
23.3 C
Vaslui
23-mai-2025

Sebastian Lăzăroiu este noul ministru al Muncii

- Advertisement -

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu este noul ministru al Muncii. Premierul Emil Boc nu a anunţat public numirea noului ministru al Muncii. Lăzăroiu a spus că este probabil ca în această seară să depună jurământul, precizând că nu vrea să facă alte declaraţii.

Sebastian Lăzăroiu este noul ministru al Muncii. Vineri dimineaţă se preconiza că şeful Executivului va anunţa numele noului ministru al Muncii. Între timp, s-a hotărât ca acest anunţ să fie făcut printr-un comunicat de presă.

Propunerea numirii lui Lăzăroiu la Ministerul Muncii a fost trimisă către Palatul Cotroceni, urmând ca preşedintele Traian Băsescu să-şi dea sau nu acordul.

Varianta numirii lui Lăzăroiu la Ministerul Muncii nu a fost vehiculată până vineri.

De altfel, pe 16 mai, Sebastian Lăzăroiu declara că raţiunea ar trebui să îl îndemne pe Emil Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern, el apreciind că pentru restructurarea regiilor este nevoie de „un technocrat, fără mamă, fără tată”, potrivit Mediafax.

Sebastian Lăzăroiu are 41 de ani, este sociolog şi politolog român care a ocupat funcţia de consilier prezidenţial, la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică din 2007 până în luna aprilie a acestui an.

Până să ocupe această poziţie în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Lăzăroiu era cunoscut ca director general al Centrului de Sociologie Urbana şi Regională – CURS SA şi ca analist politic.

Lăzăroiu a condus acest institut din 2002 până la începutul lunii martie 2007, când a demisionat motivandu-şi gestul prin dorinţa de a trece de la producerea sondajelor, la analiza lor.

Sebastian Lăzăroiu este profesor asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, la programul de master în comunicare politică, în cadrul SNSPA. Totadată, este şi profesor asociat la Facultatea de Sociologie, în cadrul programului de master în marketing şi sondaje de opinie, la Universitatea din Bucuresti.

În trecut, a mai fost lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA, din 2000 până în 2006, director de cercetare – CSOP/TNS, în perioada ’99 – 2000 şi expert parlamentar la Senat, în 1997.

Sebastian Lăzăroiu este căsătorit şi are un copil.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.