spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Secrete de familie – Cine sunt primele doamne ale Galaţiului

- Advertisement -

* Detalii despre cine stă în spatele celor mai importanţi doi oameni din Galaţi * Roxana Bacalbaşa este punctul de echilibru al şefului judeţului, iar Simona Stan este doamna cu care gălăţenii îşi împart primarul oraşului *

În spatele unui bărbat puternic se află o femeie cel puţin la fel de puternică, dacă nu chiar mai puternică. Cel puţin aşa se spune. Pentru că astăzi se împlineşte o săptămână de când Galaţiul are un nou preşedinte al Consiliului Judeţului, pe dr. Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, şi un nou primar, pe inginerul Marius Stan, vă spunem cine sunt doamnele care, de ani de zile, le sunt alături şi îi sprijină în tot ceea ce fac.

Soţia preşedintelui CJ

Dr. Roxana Bacalbaşa, medic urolog este, de peste 30 de ani, soţia dr. Nicolae Dobrovici Bacalbaşa. Într-un interviu acordat în 2005, dr. Bacalbaşa ne mărturisea cu umor că din punct de vedere conjugal e „o victimă a serviciului”, pentru că şi-a cunoscut soţia în Spitalul Judeţean. Ce au în comun? Medicina, compatibilitatea intelectuală, gusturile culturale, un anume simţ al umorului şi, desigur, unii din pacienţi. Soţii Bacalbaşa s-au întâlnit în sala de operaţii – el anestezist, ea chirurg – şi au fost perioade lungi în care se vedeau mai des în gărzi decât acasă. Au scris o carte de specialitate împreună şi, în plus, amândoi au fost medici de navă. „Ea a trăit un naufragiu pe Canalul Mânecii, din care a scăpat. A navigat ca medic de navă pe o navă-şcoală. O navă românească a cerut asistenţă medicală, era hulă puternică, apa avea patru grade şi, la lansarea bărcii, a fost un accident, a murit şeful de echipaj…”, am aflat de la dr. Nicolae Bacalbaşa.

Dacă soţul este mereu în luminile rampei, doamna doctor Bacalbaşa a fost o prezenţă extrem de discretă. Noi am remarcat-o la momentul depunerii jurământului de preşedinte de către dr. Nicolae Bacalbaşa, emoţionată, imortalizând momentul cu aparatul foto al familiei.

În afară de medicină trebuie să ştiţi că doamna dr. Bacalbaşa are un talent remarcabil la desen şi ar fi putut face carieră în arta plastică. Amândurora le place să descopere lumea. Într-o vacanţă în Grecia, la iniţiativa doamnei, soţii Bacalbaşa au făcut parasailing deasupra Egeei. Dacă pentru doamna doctor a fost a patra experienţă de acest fel, pentru domnul doctor a fost o premieră.

Soţia primarului

„Astăzi sărbătoresc şase ani de când m-am căsătorit a treia oară”, a mărturisit jurnaliştilor liberalul Marius Stan, pe 10 iunie, în ziua alegerilor locale. Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, are un motiv în plus să nu uite vreodată acestă aniversare a căsătoriei cu soţia lui, Simona Stan. Motivul? Seara avea să afle oficial faptul că gălăţenii l-au ales să le fie primar pentru următorii patru ani. De altfel, în ziua scrutinului, Marius Stan a mers la vot împreună cu soţia sa, iar seara, la aflarea rezultatelor, i-a fost alături, la fel de emoţionată şi de entuziasmată. Potrivit tradiţiei, la şase ani de căsnicie se serbează nunta de zahar sau, spun alţii, nunta de fier. Pentru Marius Stan se poate spune că a fost nunta de primar.

De altfel, Simona Stan i-a fost alături soţului său atât la ceremonia solemnă în care a depus jurământul de primar şi a primit însemnele oficiale – cheia oraşului şi eşarfa tricoloră de edil al urbei, cât şi în momentul în care Marius Stan a primit certificatul doveditor de alegere în cea mai importantă funcţie administrativă a oraşului.

Dacă fotbalul nu mai are mistere pentru Marius Stan, în schimb, politicianul a învăţat să schieze de dragul soţiei. Iată ce a mărturisit într-un articol publicat de presa centrală: „Eram la Predeal, la Cioplea cu soţia. A fost o întreagă aventură să ne urcăm în teleski, nu reuşeam să ne prindem şi îi dărâmam pe toţi din spate, ca la domino. Într-un final am reuşit să ajungem sus. De acolo să coboram: prima dată am vrut să mă dau ca pe derdeluş, cu punga. Nevastă-mea plecase şi o văd căzând, văd cum se opreşte unul lângă ea, o ajută, se ridică, pleacă mai departe, iar cade, iar o ajuta tânărul să se ridice. Ei, când a căzut a treia oara, nu mă întrebaţi cum, dar eram lângă ea spunându-i ferm tânărului că o ajut eu”, a povestit Marius Stan.

Neveste de miniştri

Ce au în comun preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, şi preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica? Pe lângă faptul că sunt deputaţi, copreşedinţi ai USL Galaţi şi miniştri în Guvernul Ponta, amândoi sunt căsătoriţi cu medici. Soţia lui Dobre este un medic oftalmolog cunoscut în Galaţi, dr. Xenia Dobre. Soţia lui Dan Nica, dr. Mihaela Nica, este medic primar la Spitalul Elias din Bucureşti. Şi amândoi politicienii fac parte din categoria celor care nu participă la evenimentele publice alături de soţiile lor.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.