spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Secretul unei golanii de 1,5 milioane de euro

- Advertisement -

• Primaria Targu Frumos pregateste trucarea unei licitatii a carei miza este incheierea unui contract in valoare de 1,5 milioane de euro pentru asfaltarea a 13 strazi • Licitatia este facuta cu dedicatie pentru o firma din Focsani • In caietul de sarcini redactat in vederea organizarii licitatiei vor fi trecute o serie de conditii pe care le poate respecta numai firma din Focsani • La sedinta Consiliului Local de pe 12 martie, cand s-a decis demararea proiectului, a luat parte si un reprezentant al firmei respective

Primarul orasului Targu Frumos pregateste un tun de 1,5 milioane de euro. Se gandeste oare ca nu mai iese primar dupa alegerile care vor avea loc pe 10 iunie si vrea sa dea lovitura finala? Este vorba despre proiectul care vizeaza modernizarea prin asfaltare a 13 strazi din oras, a caror lungime totala este 6,4 kilometri. Prin urmare, avand in vedere ca firma careia primarul orasului Targu Frumos, Gheorghe Tataru, vrea sa-i puna pe tava contractul va incasa o suma uriasa, adica 234.375 de euro pentru fiecare kilometru de strada modernizat, care este valoarea comisionului care se va plati?

Pentru a „aranja” licitatia, functionarii primariei vor trece in caietul de sarcini o serie de prevederi pe care le poate indeplini numai o anumita firma din Focsani. De altfel, reprezentantul acesteia, SC Energo Construct SA, a fost prezent in sedinta Consiliului Local, care a avut loc pe 12 martie, sustinand ca firma pe care o reprezinta detine secretul unei solutii miraculoase de asfaltare, bazata pe niste polimeri si bitumuri speciale. Prin urmare, in caietul de sarcini vor fi trecute unele conditii care fac trimitere strict la solutia tehnica pe care numai firma respectiva o poate aplica.

Smecheria

Fondurile in valoare de 1,5 milioane de euro provin dintr-un credit bancar de 1 milion de euro contractat de la o banca comerciala, iar diferenta va fi asigurata din fondurile proprii ale Consiliului Local. Proiectul cuprinde asfaltarea strazilor: Mihail Sadoveanu, Lalelelor, Garoafelor, Livezii, Petru Poni, Voluntari, Aleea Petru Rares, Crisan, 22 Decembrie 1989, Nicolae Balcescu, Ion Creanga, Ion Neculce.

Primarul Gheorghe Tataru a demarat aceasta „afacere” inca din luna decembrie a anului trecut, cand le-a spus pentru prima data consilierilor despre proiect. La acea vreme, el nici nu mai vorbea de licitatie, ci voia sa incheie contractul cu firma respectiva prin negociere directa. Ulterior, in urma criticilor aduse de consilierii locali, Tataru a decis sa faca licitatie. In planul de achizitii pentru 2012, votat de consilieri la inceputul anului acesta, este inclusa si procedura pentru modernizarea celor 13 strazi. Insa, dupa cum s-a mai aratat, va fi organizata degeaba, intrucat toata procedura de selectie favorizeaza o singura firma. „Eu am votat impotriva solutiei tehnice, nu impotriva intereselor orasului, cum a spus primarul. Am votat impotriva solutiei tehnice deoarece favorizeaza o anumita firma si nu este normal, avand in vedere suma foarte mare cu care s-a indatorat orasul”, a declarat Nicolae Feodot, consilier local al orasului Targu Frumos. Ca, de obicei, Gheorghe Tataru a refuzat sa comenteze.

Alte smenuri

Recent, cotidianul BUNA ZIUA IASI a aratat ca, potrivit planului de achizitii pentru 2012 al orasului Targu Frumos, majoritatea contractelor pe care le va incheia anul acesta institutia condusa de Gheorghe Tataru vor fi parafate fara licitatie. Primarul a avut grija ca valoarea lor sa nu depaseasca 15.000 de euro. El stie ca, potrivit Ordonantei 34/2006, cu modificarile ulterioare privind achizitiile publice, autoritatile pot negocia cu o singura firma atunci cand contractul nu depaseste suma de 15.000 de euro. De aceea, cele 44 de contracte prevazute in planul de achizitie al Primariei Targu Frumos au fiecare un buget alocat care nu depaseste 15.000 de euro. Numai ca ceea ce vrea sa faca primarul este ilegal. Acelasi act normativ mai prevede ca nu se pot incheia mai multe contracte de 15.000 de euro in acelasi an, pentru acelasi obiectiv. Ori, Tataru a „spart” contractele in unele cu valori mai mici tocmai pentru a nu depasi plafonul mentionat.

De exemplu, primul contract de pe lista are o valoare de 14.952 de euro si se refera la achizitionarea unor materiale de constructii, precum nisip, piatra si balast. Asta in conditiile in care, in urmatoarele pozitii, sunt trecute si alte contracte a caror valoare nu depaseste 14.900 de euro. Comisionul se ia si la consumabile. Printr-un contract de 1.200 de euro se cumpara hartie pentru fotocopiatoare, prin altul, de 5.200 de euro, se asigura, chipurile, service pentru aceleasi aparate. Mai departe, chitantierele se cumpara printr-un alt contract, formularele speciale, de asemenea, se achizitioneaza separat, „articolele de birou” printr-un contract de 4.000 de euro etc. Si asta nu este tot. Printr-un contract in valoare de 7.000 de euro se cumpara „consumabile pentru alegeri locale”. Exemplele pot continua.

www.bzi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.