NationalUltima ora

Şedinţa de Guvern comună româno-moldovenească va avea loc pe 3 martie, la Iaşi

Şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova va avea loc la Iaşi, pe 3 martie, de la ora 11,00.

Primul-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a avut, duminică, o convorbire telefonică cu şeful Executivului român, Mihai-Răzvan Ungureanu, informează un comunicat al Direcţiei comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului de la Chişinău.

În cadrul discuţiei, Vlad Filat şi Mihai-Răzvan Ungureanu s-au arătat convinşi că preconizata şedinţă comună a Guvernelor Republicii Moldova şi României va da un nou impuls dezvoltării colaborării bilaterale, se arată în comunicat.

Cei doi premieri s-au referit la relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, menţionând faptul că acestea au avansat considerabil în ultima perioadă, dar şi faptul că există încă suficient potenţial pentru dezvoltarea acestora în continuare.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button