Ședință de lucru convocată de directorul DRDP Iași, pe șantierul Variantei de ocolire a Bârladului (FOTO)
ÎN GRAFIC… Lucrările la viitoarea variantă de ocolire a Bârladului intră, treptat, în cea mai complexă etapă, și anume construcția traversărilor peste calea ferată și a podurilor peste Râul Bârlad. În paralel, se lucrează la construcția a peste 20 de podețe, de pe întregul traseu al construcției. Stadiul actual al lucrărilor a fost prezentat, vineri, 27 noiembrie, în timpul unei ședințe de lucru pe care a convocat-o, la locul investiției, Dănuț Pilă, directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Reprezentanții antreprenorului și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au invitat la discuții și conducerea Municipiului Bârlad, care a fost reprezentată de primarul Dumitru Boroș și pe consilierul său personal, Iulian Bîca.
„După finalizarea fundațiilor indirecte, cu realizarea coloanelor, la culeea 1 și 2, continuă lucrările între kilometrii 6 + 700 metri – 7 + 600 metri, la stabilizarea solului cu lianți hidraulici. Au început lucrările de pregătire pentru construcția celor peste 20 de podețe de pe tot traseul construcției. Ne apropiem de finalizarea lucrărilor de vibropresare la cea de-a doua traversare peste râul Bârlad și începem fundațiile indirecte cu realizare a coloanelor. Avem în desfășurare și celelalte lucrări de relocare utilități de telecomunicații iar organizarea de șantier a avansat spre nord și se menține în continuare completă și funcțională pentru stadiul actual”, a informat George Stoian, supervizorul lucrărilor din partea CNAIR.






