spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
23-apr.-2024

Şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – Neamţ

- Advertisement -

Vineri, 15 iunie 2012 ora 11.00, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ domnul prefect Ilie Dumitru Haralambie MITEA a condus şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – Neamţ. În cadrul reuniunii domnul Ion Păvăleanu, director S.G.A. Neamţ a prezentat o informare cu privire la fenomenele hidro-meteorologice periculoase produse în perioada mai – iunie 2012. Domnul Col. Ioan Niţică, Inspector Şef al I.S.U. Neamţ a prezentat lista cu lucrările ce trebuie efectuate pentru înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele de urgenţă, pentru care se propune solicitarea sprijinului Guvernului României. În cadrul şedinţei a fost analizată şi propunerea de acordare a unor ajutoare umanitare pentru populaţia din judeţul Neamţ afectată de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. Astfel Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ va utiliza sumele donate de cetăţeni în contul umanitar deschis la nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Neamţ. Ajutoarele umanitare vor fi distribuite populaţiei afectate, prin grija Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Petrodava” al judeţului Neamţ, pe baza unei anchete sociale.

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – Neamţ au fost în unanimitate de acord cu aprobarea Hotărârii nr. 8 din 15.06.2012, privind aprobarea listei cu lucrările ce trebuie efectuate pentru înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase produse în perioada mai-iunie 2012 pe teritoriul judeţului Neamţ, pentru care se propune solicitarea sprijinului Guvernului României.

„Am fost personal la Borca, am intrat în toate casele şi am vorbit cu fiecare persoană în parte, am fost profund impresionat de acest dezastru şi de poveştile tragice ale acestor oameni năpăstuiţi, trebuie ca împreună să găsim soluţii pentru a-i ajuta. În cursul zilei de azi vom transmite Guvernului României o solicitare de sprijin, în valoare totală de 5.115,555.

Pentru prevenirea apariţiei unor noi situaţii de urgenţă generate de producerea unor fenomene hidro-meteorologie periculoase, Consiliul local al comunei Borca va lua măsurile legale ce se impun pentru desfiinţarea tuturor construcţiilor ilegale din zona cursurilor de apă şi torenţilor din satul Pârâul Pântei.

Doresc să mulţumesc tuturor instituţiilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru implicarea de care au dat dovadă şi trebuie să vă spun că sunt mulţumit de cum a fost gestionată situaţia de urgenţă.” a declarat domnul prefect Ilie Dumitru Haralambie MITEA.

www.ziarpiatraneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.