NationalUltima ora

Şedinţă solemnă a Parlamentului, astazi, dedicată Unirii Principatelor Române

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, marţi, în şedinţă comună, pentru a doua zi consecutiv, sesiunea extraordinară a Parlamentului fiind dedicată de această dată sărbătoririi Unirii Principatelor Române.

Este pentru prima oară când Parlamentul în şedinţă solemnă marchează data de 24 ianuarie, având în vedere că, până acum, Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire) era sărbătorită în teritoriu.

După cum au anunţat în şedinţa extraordinară de luni a Parlamentului, copreşedinţii Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu şi Victor Ponta, se vor afla la Iaşi, la manifestările dedicate Zilei Unirii.

De altfel, Uniunea Social Liberală a anunţat că parlamentarii săi nu vor participa la şedinţa solemnă a Legislativului consacrată Zilei Unirii.

„Parlamentarii USL nu vor participa la şedinţa de mâine (marţi – n.r) şi se vor duce în stradă să sărbătorească ziua Unirii Principatelor”, a afirmat viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, de la tribuna Legislativului.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a declarat că parlamentarii democrat-liberali vor fi prezenţi marţi la şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Zilei Unirii.

„Grupurile din Opoziţie au cerut Birourilor permanente ale Camerelor parlamentare convocarea unei sesiuni extraordinare pentru două zile – 23 şi 24. Nu am trecut noi niciodată ziua de 24 şi mi se pare corect ca pentru prima dată când Parlamentul României poate fi convocat într-o zi de 24 ianuarie să dăm acestei zile o solemnitate corespunzătoare”, a spus Toader.

Parlamentul s-a reunit în sesiune extraordinară luni pentru a dezbate situaţia politică, socială şi economică a ţării, iar marţi va fi marcată Unirea Principatelor.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button