spot_imgspot_img
11.3 C
Vaslui
23-apr.-2024

Șefii din Primăria Vaslui nu mai vor căruțe pe străzile orașului

- Advertisement -

MĂSURI MAI DURE… Reprezentanții municipalității le-au pus gând rău celor care circulă cu căruțele prin oraș. Nu de puține ori, pe străzile urbei au putut fi văzute atelaje hipo care au dat peste cap traficul rutier și care nu au respectat nicio regulă de circulație. Pentru a nu ne mai trezi cu căruțele circulând pe principalele artere ale orașului, în ședința de Consiliu Local de joi se va supune spre aprobare un nou regulament, care, dacă va fi încălcat, va permite agentului constatator inclusiv să indisponibilizeze atât căruța cât și caii, urmând să fie transportați într-o locație a primăriei. Proprietarul va avea 10 zile la dispoziție să-și ridice atelajul, asta după ce va face dovada proprietății lui, precum și a achitării sumelor reprezentând transportul și depozitarea căruței și a cabalinei în locația primăriei. Dacă atelajul și cabalina nu vor fi ridicate în 10 zile, primăria va avea dreptul să le valorifice.

În referatul de specialitate întocmit de Poliția Locală se arată că în ultima perioadă cetățenii municipiului, dar și reprezentanții unor operatori economici au făcut numeroase sesizări prin care “au evidențiat disconfortul creat de staționarea vehiculelor cu tracțiune animală în zone centrale, pe spațiul verde și trotuare, în apropierea unor spații comerciale, la care se adaugă și actele de tulburare a liniștii publice prin larmă, gesturi ori cuvinte obscene, săvârșite de deținătorii și utilizatorii acestor vehicule.” Prin urmare, se mai arată în referat, “se impune necesitatea unei reglementări explicite și neechivoce, care să determine utilizatorii vehiculelor cu tracțiune animală să respecte prevederile legislației rutiere, pentru a preveni producerea de evenimente urmate de victime omenești sau pagube materiale.”

Traseul pe unde pot circula atelajele cu tracțiune animală

În anexa nr.2 a regulamentului care va fi supus spre aprobare în ședința de joi a CL, au fost stabilite străzile pe care aceste atelaje vor mai avea dreptul să circule. Acestea sunt: str. Mihail Sadoveanu, str. Plopilor, str. Călugăreni (bariera CFR) – str. Castanilor – str. Delea – str. Dimitrie Cantemir – str. General Rășcanu – str. Combinelor – str. Oituz – str. Gheorghe Doja – De (drum exploatare) 183 – str.Hușului – str. Ștefan Ciubotărașu – str. Viitorului – str. Dealul Cornului – str. Avicola – DN 24 – str.  Ștefan cel Mare (Stația de Epurare) – Obor (str. Ceramicii) – str. Paiu – str. Metalurgiei – Șoseaua Bacăului. Totodată, intrările în inelul de centură pentru deplasarea vehiculelor cu tracțiune animală ai căror proprietari/deținători legali au domiciliul/reședința pe raza UAT Vaslui, sunt următoarele: dinspre Pușcași – Șoseaua Bacăului – intersecția străzilor Metalurgiei cu Mihail Sadoveanu; dinspre Brodoc – intersecția străzilor Mihail Sadoveanu cu Plopilor; dinspre Bălteni – intersecția străzilor Călugăreni cu Castanilor; dinspre sat Delea – intersecția străzilor Delea cu Castanilor; dinspre Zăpodeni  – intersecția străzilor Dimitrie Cantemir cu General Rășcanu; dinspre Muntenii de Sus (Văleni)  – intersecția străzilor Gheorghe Doja cu Șoseaua Națională; dinspre Tanacu  – intersecția str. Hușului cu str. Ștefan Ciubotărașu; dinspre Bahnari  – intersecția străzii Dealul Cornului cu De (drum exploatare) 1331; dinspre Muntenii de Jos – intersecția DN24 cu str. Ștefan cel Mare (Stația de Epurare).

Căruțașii vor fi obligați să aibă echipament colector pentru excremente, coșuri pentru furajare, prelată, mătură și lopată

În același regulament sunt specificate și amenzile pe care proprietarii de atelaje riscă să le încaseze dacă nu respectă traseul și dotările pe care trebuie să le aibă căruța. La articolul 4 se arată că deținătorii de vehicule cu tracțiune animală, care se deplasează pe străzile, în zonele și obiectivele din municipiul Vaslui, conform traseelor stabilite în Anexa 2,  sunt obligați să dețină echipament colector pentru excremente, coșuri pentru furajare, prelate, mătură și lopată. La articolul 5, se interzice transportarea și depozitarea deșeurilor de orice fel, pe domeniul public sau privat al municipiului Vaslui, de către vehiculele cu tracțiune animală. Căruțașii prinși că circulă în afara traseelor stabilite în anexa nr. 2, vor fi amendați cu sume cuprinse între 500 și 1000 de lei. Aceleași amenzi vor fi date și pentru faptele prevăzute la articolele 4 și 5. La articolele 8,9 și 10 se arată că “în cazul săvârșirii în mod repetat a contravențiilor prevăzute în regulament, pe lângă sancțiunea principală, se poate dispune și măsura tehnico – administrativă de ridicare (indisponibilizare temporară) a vehiculului și animalului folosit la săvârșirea faptei. Vehiculele cu tracțiune animală, pentru care s-a dispus măsura tehnico – administrativă de ridicare (indisponibilizare temporară) vor fi transportate cu mijloace adecvate și vor fi depozitate în locația stabilită prin dispoziție a primarului. Vehiculele folosite la săvârșirea contravențiilor, pentru care s-a dispus măsura tehnico – administrativă de ridicare (indisponibilizare temporară) a vehiculului, pot fi recuperate de către proprietari într-un termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data aplicării sancțiunii, după ce se face dovada proprietății lor, precum și a achitării sumelor reprezentând transportul și depozitarea, ori în baza unei hotărâri judecătorești. Vehiculele pentru care s-a dispus măsura tehnico – administrativă de ridicare (indisponibilizare temporară) potrivit art. 6, lit. d), care nu au fost revendicate în termen de 10 zile lucrătoare, ori pentru care nu există hotărâre judecătorească de restituire, se valorifică în condițiile prevăzute de Ordonanța nr. 14 din 31 ianuarie 2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului – republicare*) cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care aceste mijloace nu pot fi valorificate, se va proceda la distrugerea lor.” Articolul 12 prevede că “animalele de tracțiune nesupravegheate, găsite pe domeniul public sau privat al municipiului Vaslui, al cărui proprietar nu este identificat de îndată, vor fi ridicate și transportate cu mijloace adecvate la locația stabilită prin dispoziție a primarului. Persoana care le revendică va face dovada proprietății asupra acestora, va prezenta chitanța din care rezultă plata amenzii contravenționale și va achita sumele ce reprezintă cheltuieli de transport, cazare, îngrijire.

Tarifele pentru transport, depozitare și hrănirea cabalinelor

La Secțiunea III a regulamentului se propune un tarif de ridicare, transport și debarcare al vehiculelor cu tracțiune animală de 150 de lei. Pentru depozitarea lor, proprietarii vor trebui să plătească un tarif de 20 de lei pe zi, iar tariful de cazare al cailor (hrană, apă și întreținere) este de 100 de lei pe zi. Acest regulament va fi pus în practică doar dacă va primi votul consilierilor în ședința de CL de joi.

Căruțele și caii scoși la păscut pe marginea drumului, un real pericol petru șoferi

În ultimii ani, în municipiul Vaslui, căruțele nesemnalizate corespunzător și caii scoși la păscut pe marginea drumului au provocat mai multe accidente grave, care se puteau solda cu pierderi de vieți omenești. Nu mai departe de luna trecută, doi tineri care circulau dispre Vaslui spre Poienești au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a lovit doi cai uitați de proprietari pe domeniul public. Accidentul a avut loc noaptea, în apropierea fostei fabrici AMC. Impactul a fost atât de puternic încât cabalinele au murit pe loc și doar norocul a făcut ca viețile celor aflați în mașină să nu fie puse în pericol. Mulți dintre proprietarii acestor atelaje cu tracțiune animală sunt amendați, însă nu plătesc pentru că nu au bani. A doua zi revin pe străzile orașului și, prin iresponsabilitatea de care dau dovadă, amenință viețile altor oameni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

13 COMENTARII

    • Cine sa vina cu variante cei care au fost milițieni și au supt motanul să ajungă la poliția locală respectiv C.S și C.V, sunt mai proști ca noaptea ei cred ca muiesc primarii prin adrese, să se acopere de hîrtii. Este timpul pentru relansare dlor primari , aut cu pensionarii .

  1. Exista deja o Hotarare a Consililui local exact cu aceeasi tema. cu aproape aceleasi prevederi HCL 19/2012. Bineînteles, niciodata pusă în aplicare, din diverse motive.. Deci, domnilor nu inventati apa calda, cred ca este o încercare de a vă face utili. Si inca ceva…sa vedem noi cat personal trebuie angajat pentru a prelua animalele, îngrijirea acestora, clar nu se merită..
    HCL 19 face referire la indisponibilizarea carutei..un lucru bun..daca i.ai luat caruta o data ..de doua ori..gata s-a linustit.. Dar cu animalele, povestea este alta..si nu cred ca o sa se bage nimeni..
    Puneti în aplicare HCL 192012.. si este suficient…

  2. Ce se tot screm atât ca și până acum aveau interzis. N-au făcut nimic asta e problema și nici de acum înainte nu cred ca o sa facă, că și până acum ba n-au unde să le ducă ba n-au ce să le facă și tot așa.

  3. Astept sa fie luate măsuri pentru marlanii cu ” motorete” care tulbură liniștea publică, acu o săptămână am văzut în statia de autobuz( in spate la Scoala 5) cum un echipaj de la rutieră au oprit un astfel de individ.a primit si ” o diploma” de cateva sute de lei ca a vrut să impresioneze țăranii din statia de autobuz de la el din sat.deci se poate.ca cetatean, eu plătesc impozit, asigurare, rovigneta, itp si cate si mai cate.taranii ăștia nu au niciun D zeu.nicio treaba cu normele rutiere, de carutasi nici nu mai spun.cu băutura in cap, întorc căruțele in mijlocul strazii( chiar la CFS -Moldosin) un de a semnalat cineva intr un mesaj circula cum vor.faceti ceva odată.

  4. Așa este. Niște „ascutitori” de 125 cmc, puțin mai mult decât drujba mea, și le-au pus „soarecii” ăsta de 18 ani amplificatoare de zgomot ca sa zică lumea ca au 1000 cmc.
    Niște cretinI! Cred ca are și primarul Paval motor „tunat” și se plimba cu el dacă nu are nicio reacție fata de aceste manifestări antisociale.

  5. Puneți și iluminați strada de la ieșire din rediu pana la clubul pescarilor(unde va înecați amaru) ca e jale cu căruțele acolo. Iar cu scuterele astea fără tobă ce faceți da căldură și iar nu mai putem sta în case și în parcuri cu copii

    • Așa este. Niște “ascutitori” de 125 cmc, puțin mai mult decât drujba mea, și le-au pus “soarecii” ăsta de 18 ani amplificatoare de zgomot ca sa zică lumea ca au 1000 cmc.
      Niște cretinI! Cred ca are și primarul Paval motor “tunat” și se plimba cu el dacă nu are nicio reacție fata de aceste manifestări antisociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.