spot_imgspot_img
15.5 C
Vaslui
25-apr.-2024

Sefii Politiei Judetene, numiti politic!

- Advertisement -

NOUTATE…Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care seful Politiei Române primeste rang de secretar de stat, fiind numit de premier, dupã ce fostul sef al statului, Traian Basescu, ceruse Parlamentului reexaminarea legii, iar Legislativul a respins cererea. Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al Art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române. Potrivit legii promulgate de seful statului, “Inspectoratul General al Politiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne, dupã consultarea Corpului National al Politistilor”. În judete, o astfel de lege va conduce la numiri pe criterii politice ale sefilor de Inspectorate Judetene de Politie, în functie de afinitãtile politice ale celor mai importanti ofiteri din teritoriu.

În iunie 2014, presedintele Traian Bãsescu a trimis Parlamentului spre reexaminare, cerând respingerea actului normativ, legea prin care seful Politiei Române primeste rang de secretar de stat, fiind numit de cãtre premier. Seful statului mentiona, în cererea de reexaminare, cã pentru aceastã lege Guvernul nu a solicitat Consiliului Suprem de Apãrare a Tãrii emiterea unui aviz în acest sens. În plus, Bãsescu aprecia cã “transformarea functiei de inspector general al Inspectoratului General al Politiei Române (IGPR) de la nivelul exclusiv profesional pe care-l stabileste legislatia în domeniu, într-o functie politicã, nu se justificã”. “Acordarea rangului de secretar de stat inspectorului general al IGPR nu este întemeiatã, dupa cum rezultã si din explicatiile prezentate de cãtre initiatori în expunerea de motive a legii. Astfel, se sustine cã initiativa legislativã ar fi justificatã, pe de o parte, de faptul cã, în raport cu atributiile ce îi sunt stabilite legal, se impune cooptarea inspectorului general în Colegiul Ministerului pentru a fi implicat în deciziile strategice ale Ministerului, iar, pe de altã parte, pentru a i se acorda un nivel de reprezentare adecvat partenerilor interni si internationali”, se mai aratã în cererea de reexaminare. Astfel, legea stabileste cã inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române este numit în aceastã functie de ministrul Afacerilor Interne. De asemenea, prin OUG nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontierã Române, se statueazã cã aceastã structurã, ce face parte din Ministerul Afacerilor Interne, este coordonatã de cãtre Inspectoratul General al Politiei de Frontierã si este condusã de cãtre un inspector general, numit prin ordin al ministrului Afacerilor Interne. Camera Deputatilor a dat, pe 25 februarie 2015, votul final asupra proiectului de lege, dupã ce Comisia pentru apãrare a propus respingerea cererii de reexaminare si adoptarea legii în forma propusã de cãtre Senat. Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care seful Politiei Române primeste rang de secretar de stat, fiind numit de premier, dupã ce aceasta a fost reexaminatã de parlament la cererea fostului sef al statului, iar legislativul a respins cererea. Aceastã situatie i-a fãcut pe parlamentarii vasluieni sã ia atitudine, mai ales cã noii sefi de IPJ vor fi la mâna politicienilor. “Domnule profesor Iohannis, tare este bunã legea, în loc sã luati mâna de pe toate institutile statului, sã fie depolitizate ca în statele democratice, puneti monopol si pe Militie, exact ca pe timpul lui Ceausescu. Grav, foarte grav, prin asta a fost înfipt pumnalul politicului în tortul democratiei! De acum încolo, toti sefii locali din politie vor fi membri ai partidului de guvernãmânt iar amãrîtii din subordine asijderea sau mãcar simpatizanti mai mult sau mai putin sinceri. Sã vedeti acum rãzbunãri si abuzuri! Pe lângã ce va urma, chestia cu suspendarea amenzilor din campania electoralã va pãrea doar o joacã de-a hotii si vardistii”, spune deputatul de Bârlad, Tudor Ciuhodaru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.