spot_imgspot_img
12.4 C
Vaslui
19-apr.-2024

Şeful serviciului de contraspionaj francez, audiat într-un caz de spionare a jurnaliştilor

- Advertisement -

Şeful serviciului francez de contraspionaj este convocat luni de un judecător de instrucţie care anchetează un caz de spionare a jurnaliştilor şi vrea să-l audieze ca „martor asistat”, potrivit unei surse apropiate dosarului.

Directorul central al serviciilor de informaţii interne (DCRI), Bernard Squarcini, va trebui să explice supravegherea telefonică a jurnaliştilor de la cotidianul Le Monde, care anchetau afacerea Bettencourt, potenţial deranjantă pentru putere.

Un alt şef de poliţie, directorul general al poliţiei naţionale (DGPN), Frédéric Péchenard, urmează să fie, de asemenea, audiat ulterior de magistrat, potrivit acestei surse.

Bernard Squarcini şi Frédéric Péchenard sunt consideraţi apropiaţi ai preşedintelui francez Nicolar Sarkozy.

Judecătoarea Sylvie Zimmermann încearcă să stabilească rolul lor într-o anchetă a DCRI din vara lui 2010 incluzând analiza facturilor telefonice detaliate ale jurnaliştilor Le Monde pentru identificarea surselor cotidianului.

Numărul 2 al DCRI, Frédéric Veaux, a fost deja audiat la 10 octombrie ca martor asistat de magistrat, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Cazul Bettencourt a luat naştere în urma unui diferend familial între bogata moştenitoare a companiei de cosmetice L’Oreal, Liliane Bettencourt, şi fiica sa.

Acesta a degenerat rapid într-un scandal politico-financiar, amestecând suspiciunile de favoritism şi finanţare politică ilegală, care l-au costat postul, la sfârşitul lui 2010, pe ministrul Muncii Eric Woerth. Acesta din urmă a fost trezorierul campaniei lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale din 2007.

Un magistrat de rang înalt, Philippe Courroye, procuror din Nanterre (în apropiere de Paris), va fi, de asemenea audiat în acest caz şi riscă să fie inculpat. Dar audierea a fost amânată sine die, la începutul lui octombrie, pentru probleme de procedură.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.