spot_img
spot_img
17.4 C
Vaslui
20-iul.-2025

Senatoarea Gabriela Crețu este atee? A refuzat jurământul de credință standard!

- Advertisement -

Din cei 136 de senatori din noul Parlament al României, care au depus miercuri jurământul în cadrul unei ședințe solemne, doar doi senatori au refuzat să pună mâna pe Biblie și să folosească formula jurământului de credință față de țară. Unul dintre ei este senatorul PSD de Vaslui, Gabriela Crețu, care a refuzat să rostească expresia de final „Așa să-mi ajute Dumnezeu”, alegând să depună jurământul de credință fără formula religioasă. Atât Gabriela Crețu, cât și Florina Presadă, și-au început jurământul cu formula: „Jur pe onoare și conștiință”. Potrivit Statutului Deputaților și Senatorilor, fiecare deputat și fiecare senator trebuie să depună în fața plenului Camerei din care face parte jurământul de credință față de țară și popor: „Jur credință patriei mele România; Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României; Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor; Așa să mă ajute Dumnezeu”. Următorul articol din Statut precizează că jurământul de credință se poate depune și fără formula religioasă, care se înlocuiește cu formula „Jur pe onoare și conștiință”, care prefațează jurământul. În urmă cu 4 ani, și deputatul Remus Cernea a ales să rostească jurământul de credință fără formula religioasă. De asemenea, el a ținut mâna doar pe Constituție, nu și pe Biblie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.