Sesiunea juniorilor „Vasile Pârvan” la Bârlad
CONCURS… Consiliul Județean Vaslui și Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad invită elevii iubitori de literatură să-și înscrie cele mai noi și frumoase creații literare la cea de-a patra ediție a concursului „Sesiunea juniorilor”. Respectând tradiția anului precedent, competiția literară dedicată în semn omagial marelui arheolog Vasile Pârvan, se lansează la aceeași dată, 28 septembrie ,când se împlinesc 139 de ani de la nașterea părintelui arheologiei românești și va avea loc în perioada 28 septembrie – 11 decembrie 2021.
Concursul are ca scop susţinerea și dezvoltarea pasiunii pentru literatură prin creație și se adresează tuturor elevilor din județul Vaslui, care au preocupări și aptitudini literare ce merită cunoscute și promovate. Cuprinde două secțiuni: proză și poezie, ambele având aceeași tematică:„Lumea necuvântătoarelor”. Competiția literară se va desfășura pe două categorii de vârstă: elevi de gimnaziu (10-14 ani/clasele V-VIII) și elevi de liceu (15-18 ani/clasele IX-XII). Premiile și diplomele vor fi acordate în 11 decembrie a.c., în funcție de categoria de vârstă a participanților și secțiunea lucrării. În ceea ce privește materializarea competiției literare, un aspect important de precizat este că în cadrul festivității de premiere a câștigătorilor va fi lansată și Antologia concursului, cu cele mai reprezentative lucrări participante la edițiile din 2018, 2019 și 2020.
Regulamentul de participare
La acest concurs pot participa gratuit toți elevii claselor V-XII, din județul Vaslui. Elevii pot înscrie doar o singură creație la una dintre secțiuni, la alegere: PROZĂ sau POEZIE. Este obligatoriu ca textele alcătuite: să fie semnate (nume, prenume, școala, clasa, vârsta, profesor coordonator sau persoană de contact cu număr de telefon, e-mail); să respecte cerința referitoare la tematica secțiunii alese – titlul la alegere; să fie tehnoredactate cu diacritice, în format A 4, Times New Roman, 12; să fie trimise ca document WORD până la data de 21 noiembrie 2021, la adresa de e-mail: valentinafornea30@gmail.com.
Criteriile de evaluare
Acestea sunt: scrierea corectă din punct de vedere gramatical, exprimarea coerentă, originalitatea, creativitatea și gradul de complexitate în elaborarea creației literare. Lucrările vor fi evaluate de juriul alcătuit de organizatorii concursului. Juriul își rezervă dreptul de a selecta din creațiile primite, doar pe cele care sunt realizate corect gramatical și corespund normelor de redactare din prezentul regulament. Dacă lucrările se vor identifica/dovedi a fi preluate/copiate din surse diverse, acestea nu vor putea fi selectate pentru concurs. Autorii lucrărilor își asumă responsabilitatea cu privire la originalitatea textelor; Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina de facebook a Muzeului „Vasile Pârvan”, Bârlad: https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan.
Etapele de desfășurare: 28 septembrie – 21 noiembrie 2021 – primirea lucrărilor; 22 noiembrie – 5 decembrie 2021 – evaluarea lucrărilor; 6 decembrie 2021 – comunicarea câștigătorilor; 11 decembrie 2021 – festivitatea de premiere. Premiile I, II și III, precum și diplomele vor fi acordate pentru fiecare secțiune și în funcție de categoria de vârstă a participanților: proză (gimnaziu și liceu), poezie (gimnaziu și liceu).