spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Sfânta Parascheva, mult folositoare (foto)

- Advertisement -

MARE SÃRBÃTOARE…14 octombrie este zi de mare sãrbãtoare în Moldova. Iasul, timp de o sãptãmanã îmbracã haina de sãrbãtoare sã o prãznuiascã asa cum se cuvine pe Cuvioasa Maica Parascheva. Sute de mii de pelerini din toatã tara merg la moastele Cuvioasei, asezate într-un superb baldachin împodobit de flori, sã se roage. Pentru multi credinciosi, Sfanta Cuvioasã Parascheva este ultima speranta, ultimul refugiu într-o lume nebunã, unde lãcomia, invidia sau trandãvia au ajuns virtuti. Numele Sfintei, de Ocrotitoare a Moldovei este dobandit în timp, dupã un sirag de minuni sãvarsite în cei 373 de ani, de cand Moastele Sale au fost asezate de cãtre domnitorul Vasile Lupu, în catredala Sfintii Trei Ierarhi. Nimeni nu a plecat de la racla sa neostoit si toti care s-au rugat cu lacrimi fierbinti au primit mântuirea.

Sfânta Cuvioasã Parascheva a trãit în prima jumãtate a veacului al XI-lea. S-a nãscut în Epivata, pe tãrmul Mãrii Marmara, în apropiere de Constantinopol. Pãrintii ei, oameni de neam bun si credinciosi, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea si împlinirea virtutilor crestine.

Sfânta si-a petrecut copilãria în casa pãrintilor, sub ocrotirea acestora. Se spune cã, pe când avea zece ani, „fiind într-o bisericã a Precistei”, a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: „Oricine voieste sã vinã dupã Mine sã se lepede de sine, sã-si ia crucea sa si sã-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului a sãdit în inima ei dorul de desãvârsire, iar din acel moment a început sã facã multe fapte de milostenie. Deseori si-a dãruit hainele sale sãracilor, fãrã sã tinã seama de mustrãrile pãrintilor.

Mostenind o mare avere de la pãrinti, tânãra Parascheva a dãruit sãracilor partea ce i se cuvenea si, „pãrãsind frumusetea acestei lumi”, s-a retras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învãtãturã de la cãlugãri si cãlugãrite cu aleasã viatã duhovniceascã. Urmând sfaturile acestora, a pãrãsit capitala, îndreptându-se spre tinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rãmas la Mãnãstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat cu dorinta de a-si petrece restul vietii în Tara Sfântã. Dupã ce a vãzut Ierusalimul, s-a asezat într-o mãnãstire de cãlugãrite în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si s-a înãltat duhovniceste în rugãciune.

Într-o noapte, însã, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, sã se reîntoarcã în locurile pãrintesti: „Sã lasi pustia si la mosia ta sã te întorci, cã acolo ti se cade sã lasi trupul pãmântului si sã treci din aceastã lume cãtre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Dupã ce a avut aceastã vedenie, Sfânta fãrã de voie a lãsat pustia si s-a întors la Epivata. Împãcatã cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul întru odihna Mirelui ceresc.

A fost îngropatã ca o strãinã, fãrã ca nimeni sã stie cine era. Dar Dumnezeu, voind sã o proslãveascã, a descoperit în chip minunat cine era acea strãinã. Se spune cã un marinar a murit pe o corabie si trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la tãrm, iar un sihastru care trãia acolo a rugat pe niste crestini sã-l îngroape, dupã rânduiala crestineascã. Sãpând o groapã, „aflarã trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasmã”. Cu toate acestea, au pus alãturi de ea trupul corãbierului, cel rãu mirositor. În noaptea urmãtoare, unuia dintre crestinii care sãpaserã groapa, pe nume Gheorghe, i s-a arãtat în vis o împãrãteasã, sezând pe un scaun luminat si înconjuratã de multime de îngeri. Unul dintre ei l-a luat de mânã, l-a ridicat si i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ati socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu stiti cã Dumnezeu a iubit frumusetea ei si a vrut sã o proslãveascã pe pãmânt?”. Iar împãrãteasa pe care o vãzuse în vis si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit sã ia degrabã trupul ei si sã-l aseze undeva, într-un loc de cinste. Aceeasi vedenie a avut-o si o femeie credincioasã, cu numele Eftimia, într-acelasi chip si în aceeasi noapte. A doua zi, amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credinciosii au înteles cã este un semn dumnezeiesc si au luat trupul Cuvioasei din mormânt. L-au adus cu mare bucurie, „cu lumini si cu tãmâie”, asezându-l în Biserica „Sfintii Apostoli” din Epivata.

Dupã ce au stat în acel locas vreme de douã sute de ani, din cauza evenimentelor politice care au adus multã durere în tãrile balcanice, moastele Sfintei Parascheva au fost strãmutate în mai multe locuri, fiind alinare în suferintã si sprijin pentru toti cei care o cinstesc si o cheamã în rugãciune.

În 1641, moastele Sfintei au cunoscut ultima strãmutare, de data aceasta pe pãmântul românesc, în Moldova. În anul 1641, dupã ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plãtit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorul ei de atunci, Patriarhul Partenie I, zis cel Bãtrân, împreunã cu membrii Sinodului, a hotãrât sã-i ofere, drept recunostintã, moastele Cuvioasei Parascheva.

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaste au fost asezate în minunata bisericã a Mãnãstirii „Sfintii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Au rãmas aici pânã în anul 1884, când au început lucrãrile de restaurare a sfântului locas. Din acest motiv, în 1888 moastele sunt mutate în Sala goticã, într-o raclã de lemn, îmbrãcatã cu argint si cu un capac care se încuia. Era acoperitã cu un acoperãmânt din stofã. În noaptea dintre 26 si 27 decembrie, dupã slujba Vecerniei, din neatentie, a rãmas aprinsã o lumânare din sfesnicul de lângã racla din lemn în care erau asezate cinstitele moaste. Sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezatã racla, arzând mocnit toatã noaptea si prefãcându-l într-o grãmadã de cãrbuni. A doua zi dimineata, autoritãtile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au constatat cã cinstitele moaste au rãmas neatinse. Mitropolitul Iosif Naniescu a cercetat paraclisul, preaslãvind minunea dumnezeiascã. Moastele au fost strãmutate apoi în noua Catedralã Mitropolitanã din Iasi, care fusese sfintitã cu putin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887.

Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva

Am deznãdãjduit de nenumãrate ori

Totul pãrea bine, pânã la un control de rutinã. Diagnosticul a venit ca un trãsnet: cancer la sân, stadiul III. A urmat o perioadã cumplitã, cu tratamente greu de suportat, când am deznãdãjduit de nenumãrate ori. Mi-am îndreptat pasii spre Sfânta Parascheva, m-am rugat cu multe lacrimi, dorind sã-mi vãd copiii mari. Treptat, am realizat cã fãrã rugãciuni zilnice la Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie si Sfântul Ioan Rusul nu pot trece prin aceastã grea încercare.

Au trecut, de atunci, patru ani si multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfintilor cã mã bucur „pentru fiecare clipã” alãturi de familie. Cu rugãciunile Sfintei Parascheva m-am vindecat.

Din aceastã încercare am învãtat sã pretuiesc, în fiecare zi, lucrurile cu adevãrat importante si sã mã bucur de copiii mei. Foarte des merg la Sfânta Parascheva sã-i aduc prinos de multumire pentru toate binefacerile primite. (Nicoleta M.)

Izvor de minuni

Mã numesc Paula si mãrturisesc cã am primit mereu sprijin si ajutor de la Sfânta, însã, din cauza firii umane, unele n-au fost sesizate, altele uitate. Totusi, câteva picãturi din acest izvor al minunilor care este Sfânta ar fi:

– totdeauna am primit ajutor la examene, mai ales când mintea era obositã sau împrejurãrile erau neprielnice pentru pregãtire asiduã;

– atunci când aveam probleme de cazare în Iasi sau dureri fizice, a fost „grabnic ajutãtoare”;

– Sfânta mi-a dãruit cel mai bun pãrinte duhovnic – o foarte mare minune pentru mine. Prin pãrintele Pangratie m-am vindecat de deznãdejde si de gândul cel mai rãu care mã însotea. Când pãrintele duhovnic a plecat, Sfânta Parascheva mi-a devenit maicã duhovniceascã si sprijin puternic, pentru cã mã aflam într-un moment dificil: sustinerea licentei.

Referitor la posibilitatea minunilor în viata oamenilor: dacã vorbim despre vedere pentru cei ce vãd, nu e o minune, despre sãnãtate pentru cei sãnãtosi, nu e o minune, despre pace pentru cei în pace, nu e o minune, despre îmbelsugare pentru cei îmbelsugati, nu e o minune. Dar dacã vorbim despre acestea orbilor, celor bolnavi trupeste si sufleteste, celor în rãzboaie si-n frãmântãri, celor sãraci, lipsiti, obiditi, fãrã o bucatã de pâine, fãrã vreun ajutor omenesc – toate cele primite în dar de la Dumnezeu, pentru rugãciunile Maicii Parascheva, sunt mari minuni. Pentru a „vedea” minunea nu sunt necesari doar ochi si urechi, ci, mai ales, o inimã curatã si smeritã. Sã ne ajute Dumnezeu pe noi toti (…) sã vedem minunile si sã-L slãvim, multumind si Maicii Sale si Sfintei Parascheva si tuturor sfintilor. (Paula)

Doi copii în suferintã

Sunt însotitoare a doi copii cu handicap de grad 1. De sapte ani, vin mai des la Sfânta Parascheva, rugându-mã pentru cei doi copii ai mei, handicapati, de care am grijã, mereu, de la vârste mici. Georgiana, fiica mea, a fãcut o crizã de convulsie la nouã luni, dupã care aceste crize se repetau, fãcând si câte 15 crize pe zi, pânã la nouã ani. Acum, ea este absolut dependentã de mine, în alimentatie si îngrijire. Trãieste într-o lume a ei si este hiperchineticã. Nu e usor de îngrijit, dar consider cã Domnul mi-a dat putere si rãbdare sã o pot creste. Multi mã judecã pentru faptul cã nu o dau în grija Statului, dar eu mã rog la Dumnezeu sã-i ierte cã gândesc asa, deoarece este si ea om si nu o pot pãrãsi niciodatã.

Si fiul meu, Liviu, suferã de o afectiune la coloana vertebralã, de la nouã ani, când a cãzut de pe o cabanã si si-a tasat câteva vertebre. În timpul spitalizãrii, a contractat si doi virusi, care l-au îmbolnãvit grav, fiind la un pas de leucemie. Dar o minune îl mentine. Vin cu bãiatul la spital si trec pe la Sfântã de fiecare datã, multumindu-i si rugându-mã.

Între timp, am fost si eu bolnavã, operându-mã la vezica biliarã. Din cauza fetei, care nu poate rãmâne singurã, deoarece, astfel, nu se alimenteazã si nu doarme, am fost nevoitã sã plec acasã dupã douã zile de la operatie. Singurã mi-am fãcut injectiile si m-am pansat. Am fost, de asemenea, la un pas de septicemie. Medicii m-au operat fãrã anestezie si am trecut cu bine si peste aceastã încercare.

Multumesc lui Dumnezeu pentru toate. Desi trãiesc într-o camerã de cãmin si sotul meu nu lucreazã, consider cã am tot ceea ce îmi trebuie, sunt împãcatã cu mine însãmi, am ce mânca si cu ce mã îmbrãca, nu sunt datoare la nimeni si asta este o minune. (Mariana F., 40 de ani, Focsani)

(Fragmente din Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mãrturii ale închinãtorilor, carte apãrutã la Editura Doxologia, în 2011)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.