În fiecare an, pe data de 7 august, crestinii ortodocsi o sãrbãtoresc pe Sfânta Teodora de la Sihla, cunoscutã si ca Teodora din Carpati, prima româncã trecutã în rândul sfintilor. În vremea imixtiunii statului rus în Tãrile Române (1828-1834), moastele Cuvioasei au fost duse în Lavra „Pecerska” din Kiev.
Sfânta Teodora s-a nãscut la Vânãtori, judetul Neamt, la mijlocul secolului al XVII-lea. A fost cãsãtoritã de cãtre pãrinti, împotriva vointei ei, cu un tânãr evlavios din Ismail. Dar, neavând copii, iar sufletul Teodorei fiind rãnit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos încã din copilãrie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, închinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o îndemnã si duhovnicul ei, precum si firea ei singuraticã, râvna pentru rugãciunea de tainã si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau în acea vreme prin pãdurile si muntii din tinutul Neamt – vechii ei sfãtuitori. Merge la Mãnãstirea Vãrzãresti, în Muntii Buzãului, apoi în Muntii Neamtului, unde a purtat rugãciunea într-o pesterã. O traditie spune cã nevointa Sfintei a fost „deconspiratã”, în chip minunat. Egumenul de la Schitul Sihãstria a observat ceva neobisnuit în zborul unor pãsãri care veneau si adunau firimituri din trapeza asezãmântului; apoi îsi luau zborul spre desisul codrilor la Sihla. Cãlugãrul a pus doi frati sã cerceteze zona si, mergând pe traiectoria pãsãrilor, au ajuns la pustnica Teodora (din greacã, „Darul lui Dumnezeu”). Cuvioasa le-a zis cã postea de 40 de zile si cã dorea sã-si mãrturiseascã pãcatele si sã primeascã Sfânta Împãrtãsanie. În locul unde s-a nevoit, între 1725-1730 a fost ridicat un schit, cu hramul Schimbarea la Fatã. În vremea imixtiunii statului rus în Tãrile Române (1828-1834), moastele Cuvioasei au fost duse în Lavra „Pecerska” din Kiev, cu mentiunea „Cuvioasa Teodora din Carpati”. Se crede cã acolo sunt si astãzi. Scriitorii Calistrat Hogas si Nicolae Beldiceanu au relatat despre Teodora din Carpati. În cartea sa „Pe drumuri de munte”, Calistrat Hogas nota: „Frumoasa Sfântã Teodora, legendara anahoretã a locurilor acestora, se înfãtisa închipuirii mele ca o a doua Marie din Egipt, cu viata bântuitã de aceleasi nenorociri, tot ca si ea. Sfânta Teodora se lepãdase, poate, de plãcerile îmbãtãtoare ale lumii acesteia, multumindu-se, în cele din urmã, cu crãpãtura umedã a unei stânci, în locul palatelor aurite unde luxul si desfrâul domneau cu rãsfãtare…”
