spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
29-mart.-2024

Sfântul Sinod nu cedează: “educație pentru viață” în școli, nu “educație sexuală”!

- Advertisement -
OPINIE… Conducerea Bisericii și-a menținut poziția față de încercările unora de a introduce “educația sexuală” în școli, exprimându-și îngrijorarea în raport cu intențiile celor care atentează la inocența copiilor.

DECIZII… În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care a participat și Ierarhul Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie al Hușilor. Una din cele cinci hotărâri importante, luate de mai-marii Bisericii Ortodoxe Române, este aceea care subliniază ferm starea de incompatibilitate dintre un slujitor al Bisericii Ortodoxe și orice funcție sau demnitate publică. Foarte important, conducerea Bisericii și-a menținut poziția față de încercările unora de a introduce “educația sexuală” în școli, exprimându-și îngrijorarea în raport cu intențiile celor care atentează la inocența copiilor. Iată cele cinci hotărâri luate la cea mai recentă întrunire a Sfântului Sinod!

“Înscrierea numelui Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 4 ianuarie și aprobarea textului Sinaxarului, Troparului, Condacului, Slujbei, Acatistului și Paraclisului”, este prima hotărâre a înaltului for. “Aprobarea hotărârii Permanenței Consiliului Național Bisericesc din ziua de joi, 4 martie 2021, referitoare la incompatibilitatea slujirii clericale cu funcțiile și/sau demnitățile publice, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod nr. 1676 din 6 martie 2008, care precizează că „arhiereului, preotului, diaconului, monahiei și monahului din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state. De asemenea, a fost aprobată înființarea a două noi parohii pentru comunitățile ortodoxe române din Ljubljana (Slovenia) și din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Ambele parohii vor fi sub directa autoritate a Patriarhiei Române”, după cum au decis membrii Sfântului Sinod.

Și Ierarhii pot ajunge în Consistoriu, dacă hirotonește un candidat dintr-o altă eparhie!

“Sfântul Sinod a reamintit că, potrivit sfintelor canoane, hirotoniile în treptele de diacon și de preot în Biserica Ortodoxă Română se pot săvârși de către chiriarh doar pentru parohii și mănăstiri din eparhia pe care o păstorește conform prevederilor statutare. Ierarhul care va hirotoni un candidat aparținând altei eparhii decât cea pe care o păstorește, fără încuviințarea ierarhului de la care provine candidatul, va fi trimis în judecata Consistoriului arhieresc prim, iar hirotonia va fi declarată nulă”, a stabilit Sfântul Sinod.

“Riscurile unei „educații sexuale” cu un conținut ideologic potrivnic valorilor familiei creștine și inadecvat vârstei copiilor”

“Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de recentele încercări de implementare a „educației sexuale”, cu caracter obligatoriu, în învățământul românesc, precum și de rezoluția Parlamentului European, din ziua de 24 iunie 2021, intitulată: Situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor. Patriarhia Română își reafirmă poziția sa cu privire la păstrarea caracterului opțional al orelor care vizează „educația pentru viață” și avertizează asupra riscurilor unei „educații sexuale” cu un conținut ideologic potrivnic valorilor familiei creștine și inadecvat vârstei copiilor”, după cum au transmis reprezentanții Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. De popii violatori n-a zis nimic sfântul sinod ?
    Nici de sumele plătite unor asa zis profesori care intoxica copiii cu povesti imaginare si lecuiri empirice cu rugăciuni, sfințiri si pupături de icoane ?
    Asta e educația bisericii pentru viata ?

  2. Plaga României acești popi…dar lumea nu vede! Familia creștină? Aia de stau la crâșmă și bat femeile și copiii când ajung acasă? Halal! Danel nu vrea decât să îi țină în evul mediu…altfel se deșteaptă și nu mai dau bani popilor auriți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.