spot_img
spot_img
15.8 C
Vaslui
24-mai-2025

Și-a condus prietenii către moarte, iar acum s-a făcut… salvator la SMURD! (FOTO)

- Advertisement -
DECIZIE… La trei ani de la producerea accidentului teribil de la Vetrișoaia, procesul în care șoferul mașinii, Răzvan Hortolomei, este acuzat de ucidere din culpă merge greu și cu multă încrâncenare.Între timp, el s-a făcut salvator la SMURD!

ÎNTORSĂTURĂ… Viața bate filmul, iar dovada acestui fapt o oferă tânărul Răzvan Hortolomei, cel care, în 2018 a supraviețuit aproape miraculos, după accidentul în care a murit șeful de post de la Vetrișoaia, dar și un alt prieten! Salvat atunci în ultima clipă de un echipaj SMURD, Răzvan Hortolomei s-a făcut în prezent chiar… paramedic pe o ambulanță SMURD, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Din postura de victimă a unui accident rutier extrem de grav, dar și de mediatizat, iată-l pe Hortolomei căutându-și drumul spre a deveni el înșuși un salvator. „Nu renunța niciodată la visul tău, luptă până acesta va deveni realitate”, a scris Răzvan Hortolomei, lângă fotografia în care se prezintă în uniforma de paramedic. Poza însă nu a stârnit doar încurajări și multe felicitări, ci și câteva amintiri dureroase pentru apropiații celor doi prieteni ai săi, șeful de post de la Vetrișoaia, Marius Nițică, și Ionuț Mazdrag, care, din păcate, nu au putut fi salvați în urma acelui accident. Procurorii îl acuză pe Răzvan Hortolomei de ucidere din culpă, pentru că era la volanul mașinii, a condus cu viteză, imprudent, și de aceea s-a produs accidentul în care au murit cei doi. „Poate Dumnezeu vrea ca el să își ispășească toată vina, salvându-i pe alții, așa cum Marius Nițică și Ionuț Mazdrag nu au putut fi salvați de nimeni, bieții de ei”, spun, cu amărăciune, apropiații celor doi decedați de la Vetrișoaia.

La trei ani de la producerea accidentului teribil de la Vetrișoaia, procesul în care șoferul mașinii, Răzvan Hortolomei, este acuzat de ucidere din culpă merge greu și cu multă încrâncenare. Familiile îndoliate ale tinerilor morți în râpa în care s-a prăbușit autoturismul condus de Răzvan Hortolomei luptă pentru dreptatea care cred că trebuie făcută în acest caz. În paralel însă, viața merge mai departe, iar în aceste zile, Răzvan Hortolomei a surprins prin aceea că s-a prezentat public în postura de… paramedic la SMURD. Toți cei care cunosc situația nu au putut să nu lege postura de salvator în care vrea să activeze de acum înainte, cu drama care a îngrozit multă lume la vremea aceea. În mașina care a căzut într-o râpă adâncă de pe raza comunei Vetrișoaia se aflau Hortolomei, Marius Nițică și Ionuț Mazdrag. Destinul a făcut ca Marius și Ionuț să fie răniți mai grav și nimeni să nu vadă accidentul în timp util, ca măcar să se încerce salvarea lor. Au murit în râpă. Răzvan a fost la fel de grav rănit, însă cumva a avut puterea de a supraviețui nu mai puțin de 16 ore cu oasele strivite și inconștient. Noroc de faptul că după atâta timp, de ei au dat niște câini de la stână, care au alertat ciobanii. Așa s-a ajuns la chemarea de urgență a SMURDULUI, care, venind rapid, a reușit să îi salveze viața lui Răzvan Hortolomei.

Prietenii nu i-au uitat pe cei doi care s-au stins în râpa de la Vetrișoaia: „numai să fie sincer, nu să îmbrace haina SMURDULUI pentru altceva decât pentru a face bine”

„Dacă acum acesta vrea să se facă el însuși salvator pe SMURD, este de apreciat. Poate va merge să salveze oameni, așa cum a putut să își salveze viața propriilor prieteni. Cumva trebuie să ne ispășim păcatele. Face foarte bine, dacă e sincer în activitatea aceasta. Eu am fost bun prieten cu Marius Nițică și încă mă doare sufletul pentru moartea lui. Mereu m-am întrebat de ce a trebuit să fie acel accident, de ce nu a mers Răzvan mai încet, dar soarta e soartă. O vreme am fost și eu supărat pe Răzvan, dar apoi am înțeles că și el putea muri acolo, lângă el. El nu și-a dorit accidentul. Nu a avut intenția asta, s-a întâmplat. Câți nu greșim să mergem cu viteză? Numai să fie sincer, nu să îmbrace haina SMURDULUI pentru altceva decât pentru a face bine, pentru a fi cu adevărat un salvator, după ce, atunci, a fost cel care a dus la moartea prietenilor noștri. Regret și azi, e dureros”, spune Cristi, unul dintre prietenii celor doi decedați.

„Cei care fac voluntariat la SMURD sunt îngeri în devenire”

„În acest caz vom verifica exact statutul persoanei în cauză, dar vă pot spune sigur că nu este angajat, ci voluntar. În general vorbind, vă pot spune că încurajăm toți tinerii să facă voluntariat, să se implice, să ajute. Cei care vin la noi trebuie să parcurgă o serie de cursuri teoretice, apoi să facă practică, alături de echipaje specializate. Considerăm că a te implica în acest fel este o dovadă extraordinară de dăruire, iar cei care vin să ajute în acest fel, prin voluntariat la SMURD, învățând să reacționeze prompt la accidente grave sau diferite alte evenimente nefericite, unde primele secunde sau minute pot face diferența între viață și moarte sunt îngeri în devenire. Toți care vor să se implice prin voluntariat la ISU sunt bineveniți, pentru că învață lucruri care îi vor ajuta mereu în viață, atât pe ei, cât și pe cei din jur”, a transmis Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

    • Omul e mai superior decât jandarmii ., tu numești jandarmi bețivii ăștia ordinari ce umbla seara numai beți și se iau aiurea de copii oamenilor li se înfunda și lor cât de curând

  1. Și care ar fi problema? Voi alta treaba nu aveți? Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia! S a întâmplat accidentul,Dumnezeu sa I odihnească în pace pe morți, dar nu cred ca ar fi vrut sa se intâmple nenorocirea! Și cu ce a greșit acest tânăr ca face voluntariat? Voi,carcotasii,de ce nu faceți? Sunteți gingasi bă guristilor!

  2. O mica MARE CORECTARE:
    NU este „salvator” SMURD!!

    Titularii acestor funcții sunt subofițeri, autorizați și numiți.

    VOLUNTAR însă, poate fi practic ORICINE.
    NU are atribuții decisive, e un simplu învățăcel „pe lângă”.

    Cat despre cazul de față, e la mintea prostului că încearcă să se dea „pînea lu dumnezău” în fața instanței. Culmea prostiei naționale, de regulă mai și funcționează mișcarea.

    • si daca esti voluntar Smurd, tot salvator esti. Nu sari ca prostul din costereata. lasa baiatul in pace. Vrea s afaca bine. Isi asuma greselile, vrea sa lucreze pentru oameni. Poate intr-o zi te va salva pe tine. Succes Razvane! Viata merge mai departe! E un exemplu de urmat!!
      Razvane m-am bucurat sa citesc asta despre tine! Succes si sa ajuti cat mai multi oameni !!! Un trecut aveti toti
      chiar ma bucura drumul pe care ai apucat
      FELICITARI!!! si lupta pentru visul tau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.