spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
21 C
Vaslui
15-mai-2025

Sibiu: Fetiţa peste care s-a prăbuşit un dulap şi-a revenit din comă

- Advertisement -

Fetiţa de trei ani peste care a căzut luni un dulap, aproape strivind-o, şi-a revenit marţi din comă, fiind transferată de pe secţia de ATI la Secţia Clinică de Neurochirurgie cu traumatism cranio-cerebral acut sever, conform unui comunicat remis marţi de Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu.

Copila, din satul Buia, a fost adusă de urgenţă la spitalul din municipiul Sibiu cu un echipaj SMURD. Pentru ca medicii de la SMURD să poată lua copilul a fost nevoie de intervenţia şefului Salvamont Sibiu, Adrian David, care a reuşit, cu o maşină de teren, să ajungă până la casa în care copilul zăcea nemişcat. Deşi micuţa şi-a revenit, inspectorii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu îi anchetează pe părinţii ei.

„Ne-am autosesizat şi vom demara de astăzi o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre neglijenţă sau accident casnic”, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Marinela Lupica, directorul DGASPC.

Copila s-a urcat luni pe un dulap din casă, pentru a lua o banană, însă s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit, dulapul căzând peste ea.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.