spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Sinistrati de Vaslui

- Advertisement -

Împreunã cu fiica ei de 23 de ani locuieste de aproape un deceniu într-o fostã halã de productie a fabricii de cânepã de la iesirea din Vaslui, într-o mizerie de nedescris, fãrã apã potabilã sau energie electricã. Culmea, ceilalti copii sunt plecati în Spania sau la Bucuresti, unde si-au fãcut un rost, însã nimeni nu o mai viziteazã pe Carmen Doroftei. Acum cele douã femei încearcã sã obtinã, fãrã succes, o locuintã socialã de la municipalitate

Mizerie, mormane de gunoi, sobolani si un frig cumplit, acestea sunt conditiile crunte în care trãiesc douã femei pe care soarta le-a aruncat tocmai într-o halã de productie dezafectatã a fostei fabrici de cânepã situatã la iesirea din Vaslui spre Munteni de Jos. De aprope un deceniu, cele douã fiinte îsi duc zilele cum pot cu numai 200 de lei, pensia de handicap de gradul II pe care fiica de 23 de ani o încaseazã lunar. “Eu nu mai lucrez de câtiva ani, la cei 48 de ani ai mei nu mai îmi dã nimeni un loc de muncã. Trãim cum putem si noi… Apartamentul mi-a fost vândut de sotul meu si asa am rãmas pe drumuri. De el nu mai stiu nimic. Am vrut sã dau divort dar n-am avut niciodatã bani pentru treaba asta”, povesteste Carmen Doroftei. În douã “camere” cu geamuri înalte de 2 metri, din sticlã, crãpate pe alocuri, cele douã femei încearcã sã supravietuiascã cum pot. Energia electricã este un lux, cele douã femei trãind la lumânare! În acelasi timp apa potabilã aduc de la o cismea din apropiere. Un radiou minuscul este singura distractie pe care si-o permit si asta numai atunci când au bani de baterii. “Si-a fãcut milã un domn director de aici si ne-a lãsat sã locuim. Îi suntem foarte recunoscãtoare pentru aceasta. Iatã, copii mei care sunt plecati prin Spania sau Bucuresti nu vin sã mã viziteze, sã ma ajute.Trebuie strãinii sã facã asta”, mai spune femeia. Iarna este un frig de nedescris iar vara mor de cãldurã. Singurii prieteni sunt paznicul din zonã si cei doi trei câini vagabonzi. În aceste zile, Carmen Doroftei încearcã sã obtinã ajutorul cu lemne pentru persoanele defavorizate, însã visul ei cel mai mare este obtinerea unei locuinte sociale. “Am promisiuni, si cam atât . Au venit si de la primãrie si asistenti sociali si tot nu au putut sã facã ceva pentru noi. Probabil asa ne este scris sã murim aici în mizerie…”, mai spune femeia. Dar, durerea cea mai mare a femeii a fost darea în plasament a celor trei nepoti. “Unul este la Lipovãt, iar doi la Mânjesti. Sunt copii fiicei care stã cu mine. Nu puteam sã-i tinem aici. Acum au un pat cald, o masã se duc la scoalã”, mai spune Carmen Doroftei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.