spot_imgspot_img
17.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

SONDAJ. Europenii vor ca doar țările care respectă statul de drept să primească bani din fondul de redresare economică

- Advertisement -

Patru din cinci europeni cred că Uniunea Europeană ar trebui să acorde fonduri numai statelor membre care respectă statul de drept și valorile democratice, potrivit unui Eurobarometru publicat de Parlamentul European.

Potrivit sondajului, 53% dintre cetățenii UE (58% în România) sunt pe deplin de acord că trebuie să existe un control eficace, iar alți 32% (29% în România) tind să fie de acord. Numai 8% dintre respondenți, în medie, la nivelul UE, nu împărtășesc această opinie.

Aceasta este o poziție împărtășită de Parlamentul European, care evaluează în prezent îndeaproape planurile naționale de redresare economică împreună cu Comisia Europeană, pentru a se asigura că aceste fonduri sunt utilizate în conformitate cu obiectivele unei societăți europene mai ecologice, mai digitalizate și mai reziliente.

„Poziția Parlamentului European a fost una clară, și anume că fondurile UE de redresare nu trebuie să ajungă la guverne care nu respectă valorile democratice fundamentale sau nu susțin statul de drept. Acest sondaj confirmă faptul că o majoritate covârșitoare a cetățenilor UE sunt de acord cu această poziție. Cine subminează în mod constant valorile UE nu ar trebui să se aștepte să primească fonduri UE”, a spus președintele Parlamentului European, David Sassoli. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/sondaj-europenii-vor-ca-doar-tarile-care-respecta-statul-de-drept-sa-primeasca-bani-din-fondul-de-redresare-economica-1663493

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.