spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Soţ şi soţie, cu vârste de 61 de ani și 58 de ani, găsiţi împuşcaţi în propria casă

- Advertisement -

Două persoane, soţ şi soţie, au fost găsite decedate în casă, duminică, în localitatea Sărmaş, prezentând urme de împuşcare, anchetatorii luând în calcul atât varianta omorului, cât şi a sinuciderii.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu, a declarat că lângă cei doi a fost găsit un pistol.

„Ieri, în 1 mai 2022, în jurul orei 9,15, Poliţia municipiului Topliţa a fost sesizată pe 112, cu privire la faptul că în localitatea Sărmaş au fost identificate într-o locuinţă două cadavre, soţ, soţie, prezentând semne de împuşcare. S-a înregistrat dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita pentru omor. Cercetările sunt coordonate de un procuror de caz din cadrul Parchetului, se fac investigaţii. Urmează ca în urma efectuării autopsiei şi a probelor administrate să se observe dacă, într-adevăr, e vorba de omor sau sinucidere, în contextul în care lângă unul dintre cadavre a fost găsit şi un pistol”, a precizat, pentru Agerpres, prim procurorul adjunct Dan Gîlcescu…https://www.digi24.ro/stiri/sot-si-sotie-cu-varste-de-61-de-ani-si-58-de-ani-gasiti-impuscati-in-propria-casa-1924903

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.