spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Spectacol cu fanfară și lăutari la Plopi, de hramul satului!

- Advertisement -

PETRECERE… Astăzi, de ziua Sfântului Dumitru, este hramul satului Plopi, comuna Bunești Averești, iar sătenii s-au decis să organizeze o sărbătoare mai amplă cu acest prilej. De pildă, câțiva localnici, coordonați de Constantin Iftene, au improvizat o scenă în centrul satului, din baloți de paie și alte materiale, le-au făcut, spun ei, sigure pentru artiștii care se vor urca și vor bucura publicul, dupș care au anunțat spectacolul pe care loclanicii urmează să îl vadă în această după-amiază. Ba și-au făcut și un afiș colorat, așa cum se procedează la case mari. De la ora 14:00, așadar, pe scena din Plopi vor urca ansamblul de copii coordonat de profesorul de Muzică, Ionel Stan, care, de altfel, și el va avea un recital; apoi vor cânta Lăutarii din Bunești Averești, interpretul Damian Spinei, dar și fantara de la Pietriș. Organizatorii spun că va mai fi pe scenă un invitat surpriză. Sunt așteptați toți cei care vor să vadă spectacolul, dar și cei care vor să joace o horă în mijlocul satului Plopi, comuna Bunești Averești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.