
BINE AȚI VENIT… Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” și-a mărit echipa de medici cu încă unul: doctor Palamaru Andreea-Luiza, medic specialist gastroenterolog în cadrul Compartimentului de Gastroenerologie, care s-a alăturat echipei spitalului bârlădean începând cu data de 1 aprilie a.c Medicul Andreea – Luiza Palamaru este și doctorand (Drd.) în cadrul UMF Iași.
Dr. Andreea Luiza Palamaru este o tânăra ambitioasa de 31 de ani, s-a născut în Tecuci, unde a absolvit Colegiul Naţional „Spiru Haret”. Între anii 2010-2016 a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină si Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.
“La rezidențiat am optat pentru specialitatea gastroenterologie, în centrul universitar Iași, pregătirea desfășurând-o în cadrul Institutului de Gastroenterologie si Hepatologie, unde am abordat o varietate mare de cazuri medicale complexe. În paralel cu formarea medicală am descoperit și domeniul cercetării științifice, în prezent fiind doctorandă în cadrul UMF Iași. Perfecționarea mea continua și în prezent prin participări la cursuri post-universitare și congrese”.
De ce gastroenterologie?
“Consider că gastroenterologia este una din specialitățile medicale cu cea mai mare adresabilitate, încât îndemn pe această cale toți bârlădenii care prezintă simptome în sfera digestivă să se adreseze la timp serviciului de gastroenterologie. Este o bucurie, o oportunitate dar și o responsabilitate să lucrez alături de acest colectiv pentru ca împreună să asigurăm pacientului servicii medicale complexe.”, a mai spus medicul drd. Andreea Luiza Palamaru pentru viitorii ei pacienți!