Local

Sprijin pentru autoritățile locale: modificări substanțiale în legislația achizițiilor publice (FOTO )

DIFERENȚE… Renovarea școlii din Fâstâci a durat 14 ani, perioadă în care alte țări construiesc, de la zero, mii de kilometri de autostradă. Pentru a nu mai tergiversa atât de mult lucrările, Ministrul Infrastructurii are de gând să elimine timpii morți din legislația achizițiilor publice, atât la licitație cât și la implementare.

ÎN AJUTOR… Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a prezentat marți o serie de modificări în legislația achizițiilor și în procedurile de eliberare a avizelor, menite să faciliteze dezvoltarea infrastructurii. În acest moment, 80% din ceea ce înseamnă implementarea unui proiect este consumat ca timp cu tot ceea ce înseamnă haosul provocat de încrengătura legilor și a cadrului legal din România și 20% cu implementarea efectivă a proiectului. (…) Provocarea pe care mi-o propun pentru acest mandat este să clarific, să înlesnesc și să grăbesc implementarea lucrărilor de infrastructură”, a afirmat ministrul.

Unul dintre domeniile în care România se afla mult în urma țărilor dezvoltate este, fără îndoială, infrastructura (construcția de autostrăzi, modernizarea căilor ferate, aeroporturile, spitalele, stațiile de epurare și cele de prelucrare a gunoiului, instalațiile de apă și canalizare etc.). Sunt investiții care se fac, în proporție covârșitoare, din fonduri publice, de la bugetul de stat sau europene. Nu trebuie să fii mare specialist pentru a înțelege că diferența dintre România și țările dezvoltate provine și de la modul cum se alege antreprenorul general al investiției. Dacă investitorul privat alege un antreprenor pe care îl cunoaște, cu care a mai lucrat, în care are încredere că îi va face o lucrare de calitate, la investițiile din fonduri publice sau europene primează alte criterii. Aici trebuie făcute licitații, urmate de contestații peste contestații, în care contează, în primul rând, prețul cel mai mic și nu experiența constructorului, seriozitatea lui, dotările sale materiale și umane. Iar contestațiile la CNSC (Consiliul Național al Soluționării Contestațiilor) și la tot felul de instanțe judecătorești întarzie cu ani de zile începerea lucrărilor, astfel încât, nu de puține ori, durează mai mult perioada de alegere a constructorului decât lucrarea propriu-zisă.

80% din timp cu contestarea, 20% cu executarea

Pentru a mai elimina din acești timpi morți, vicepremierul Sorin Grindeanu a prezentat marți mai multe măsuri menite să faciliteze dezvoltarea infrastructurii. “A avut loc coaliția de guvernare și în prima parte a acestei ședințe am prezentat soluțiile de modificare a legislației achizițiilor publice și a procedurilor de eliberare a avizelor. Știu foarte bine că suntem în plină criză de securitate la nivel regional, însă am responsabilitatea, ca vicepremier și, mai ales, ca ministru al Transporturilor, să fac ordine cu ceea ce știu că ajută la dezvoltarea infrastructurii din România”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul ședinței coaliției de guvernare. El a reconfirmat ținta asumată, în urmă cu câteva luni, potrivit căreia se intenționează semnarea de contracte pe parcursul anului 2022 de aproximativ 10 miliarde de euro. “În acest moment, 80% din ceea ce înseamnă implementarea unui proiect este consumat ca timp cu tot ceea ce înseamnă haosul provocat de încrengătura legilor și a cadrului legal din România și 20% cu implementarea efectivă a proiectului. (…) Provocarea pe care mi-o propun pentru acest mandat este să clarific, să înlesnesc și să grăbesc implementarea lucrărilor de infrastructură”, a adăugat ministrul.

Modificările legislative în privința contractelor de infrastructură vizează trei capitole: licitație, implementare, avizare

Legat de faza de licitație, Ministerul Transporturilor dorește eliminarea întârzierilor artificiale în evaluarea ofertelor și stabilirea unui singur termen limită pentru răspunsul către ofertanți privind documentele justificative, în condițiile în care la ora actuală sunt două etape, motiv pentru care de multe ori trebuie amânate termenele limită. Se mai dorește eliminarea ofertelor nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor și eliminarea blocajului contractelor în faza de implementare din cauza creșterii prețurilor, precum și eliminarea contestațiilor nejustificate.În ceea ce privește faza de implementare efectivă a proiectelor, Sorin Grindeanu a susținut că există “un anumit șantaj pe care o parte dintre antreprenori îl fac asupra autorității contractante”, precum și “termene extrem de lungi legate de justiție, aproape imposibilitatea unei autorități contractante să rezilieze un contract”. “Atunci când venim cu o notificare, două, trei și cel cu care ai contractul nu se conformează termenilor contractului pe care l-a semnat, să poți să reziliezi rapid, iar în aproximativ 3 luni și jumătate, maximum, să poți să-l înlocuiești”, a explicat el. Ministerul Transporturilor mai dorește eliminarea solicitărilor depuse chiar la începutul contractelor și introducerea unor ordine de începere separate pentru faza de proiectare și pentru faza de execuție, astfel încât antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că și-a mobilizat resursele. Pentru faza de avizare se intenționează eliminarea “timpilor morți” provocați de birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale. “Faza de avizare, de asemenea, ocupă foarte mult timp. Ne duce în situații în care facem corespondențe interminabile cu diverse autorități, fie că vorbim de autorități locale, fie că vorbim de autorități centrale și care pot să te ducă, la un moment dat, în termene de aproximativ 2 ani de corespondență. Și aici vom merge pe următorul principiu: se dă un termen de 15 zile calendaristice, prin care să ceri avize; dacă după 15 zile nu există niciun fel de semne de întrebare sau clarificări venite dinspre acea autoritate, se aprobă tacit. Dacă există anumite clarificări, ele vor fi date în termen de cinci zile și am terminat. Deci, intră acea procedură de aprobare tacită”, a adăugat Grindeanu.Aceste modificări legislative au fost prezentate atât coaliției de guvernare, cât și prim-ministrului, având acordul acestora. “Toată lumea este de acord, o să hotărâm în continuare care este procedura să fie aprobate într-un termen cât mai scurt”, a precizat vicepremierul Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button