Sprijin pentru mamele nevoiașe din Vaslui: iată ce trebuie să facă pentru a primi Cutia Bebelușului
EDUCAȚIE… Mamele din județul Vaslui pot primi, la naștere, un sprijin esențial în ceea ce privește produsele de îngrijire ale nou-născutului. Este vorba, mai exact, despre Cutia Bebelușului, o cutie plină cu produse, care odată golită poate fi transformată într-un spațiu sigur pentru somnul copilului. Pentru a intra în posesia acesteia, mamele trebuie să se înscrie pe site-ul cutiabebelusului.ro, unde trebuie să completeze un formular. Atenție, însă, trebuie să se afle în una din următoarele situații: provine dintr-o familie cu venitul mediu per membru sub 525 lei/lună; a părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecție specială; este o persoană cu dizabilități; primește venitul minim garantat; este părinte singur (familie monoparentală); are mai mult de doi copii; nu are adăpost sau se află în alte situații de nevoie socială.
Cutia Bebelușului ajunge la beneficiare (mame și bebelușii lor) prin intermediul cadrelor medicale (asistenți medicali comunitari, asistente medicale, moase și medici), care sunt formați special în program, pentru a le putea oferi sprijin și educație părinților. Cutia Bebelușului ajunge anul acesta în 23 de județe din țară: Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea și Vaslui.
Ce conține Cutia Bebelușului
Inspirată de succesul modelului din Finlanda, dar adaptată la specificul local, Cutia Bebelușului conține azi peste 64 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfășat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice și consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării și cărți pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un spațiu sigur pentru somnul bebelușului în primele luni de viață, când riscul morții prin sufocare este foarte ridicat. “Cutia Bebelușului are o dimensiune materială – acele produse esențiale de care au nevoie bebelușii și mamele în primele luni de viață. Dar extrem de importante pe termen lung sunt componentele educațională și umană. Am transformat această cutie într-un instrument care aduce informații de la specialiști, care îi aduce chiar pe specialiști mai aproape de mame și de familiile lor. Prin Cutia Bebelușului, părinții și chiar bunicii primesc educație pentru creșterea copilului, dar și sprijinul unui asistent medical comunitar, a cărui intervenție face ca mama să nu se mai simtă singură în această misiune, să aibă un ghid, un specialist pe care se poate baza”, declară Sânziana Ioniță-Ciurez, director executiv Asociația SAMAS
Statistici: o treime dintre decesele copiilor sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame
AJUTOR…În luna mai a acestui an, în cadrul programului au fost lansate tutorialele Cutia Bebelușului, cu informații utile pentru gravide și mame, realizate de specialiști în pediatrie, puericultură, alăptare, psihologie etc. Cele 8 materiale video abordează teme de interes pentru părinți, de la alăptare la depresia postpartum, și consolidează componenta educațională a programului. Tutorialele au fost vizionate deja de peste 4 milioane de persoane. “Statisticile arată că o treime dintre decesele copiilor sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de ajutor pentru mame și bebeluși, prin educarea tinerelor mame cu privire la îngrijirea copiilor, prin monitorizarea constantă în timpul sarcinii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. În continuare avem un procent ridicat de gravide care nu beneficiază de controale de specialitate de-a lungul sarcinii. Multe dintre ele nu ajung nici la medicul de familie, deoarece acesta lipsește în comunitate. Aproape toate mamele care au beneficiat în ultimele două ediții de programul Cutia Bebelușului au fost înscrise la medicul de familie, împreună cu bebelușii lor, și acesta este un rezultat palpabil al programului”, a menționat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. O noutate în ediția a treia o reprezintă un “Ghid pentru mama”, care se găsește în Cutia Bebelușului și include 9 broșuri grafice, foarte accesibile, destinate mamelor care primesc cutia și care le aduc acestora informații esențiale despre siguranța somnului bebelușilor, diversificare, plânsul copilului, mituri în creșterea și îngrijirea copiilor etc.