Sprijin psihologic gratuit pentru pacienții diagnosticați cu cancer sau bolnavii cronici
Nu de puține ori, cei care află în urma analizelor efectuate că suferă de cancer duc o luptă surdă cu ei înșiși. Pe lângă tratamentul medical dur, bolnavii ajung să recurgă la gesturi extreme pentru a-și curma suferința. În cea mai mare parte dintre cazuri, gesturile extreme sunt cauzate de depresie, afecțiune de care acești bolnavi ajung să sufere. De aceea, zilele trecute, guvernanții au aprobat o propunere a Ministerului Sănătății prin care a fost aprobat sprijin psihologic gratuit pentru bolnavii de cancer sau pentru cei care suferă de boli cornice. „Este o inițiativă a Ministerului care a intrat deja în vigoare. Să nu uităm că starea mentală contribuie decisiv, pe lângă tratament, la însănătoșirea unui astfel de pacient. Și nu doar bolnavii oncologici au nevoie de sprijin psihologic. Și cei suferinzi de boli cronice au nevoie de o astfel de consiliere. Astfel, o echipă multidiscplinară, formată din medici specialiști, psihologi, terapeuți pot avea rezultate deosebite în ceea ce privește însănătoșirea pacienților”, spune Ana Rinder. La nivelul spitalului județean Vaslui, există doar un singur psiholog care lucrează cu pacienți de pe mai multe secții. „Nu este suficient un singur specialist ținând cont de numărul de bolnavi, dar totul pornește acum de la resursele financiare. În această perioadă, avem multe restricții în ceea ce privește modul în care sunt cheltuiți banii”, spune directorul Spitalului Județean, Georgiana Manole.
Depresia, o boala care netratată poate deveni fatală
Așa cum spuneam, bolnavii de cancer sau cei suferinzi de boli cronice au nevoie de sprijin psihologic mai ales că mulți dintre ei pot ajunge la depresie. Depresia este o tulburare psihiatrică care afectează în mod negativ modul în care te simți, modul în care gândești și felul în care interacționezi cu cei din jur. Ea este caracterizată prin anxietate, iritabilitate, gânduri obsesive (frământări), fobii (frică irațională față de un anumit lucru), preocupări excesive cu privire la sănătatea fizică, acuze de durere (cefalee, dureri abdominale, dureri articulare, dureri musculare, n.r.), consumul abuziv de alcool sau droguri. În plus, negativismul, îngrijorările excesive sau stima de sine scăzută sunt trăsături care pot juca un rol esențial în instalarea depresiei. Cea mai bună metodă de a scăpa de depresie este îndrumarea unui specialist. Depășirea depresiei se face cu ajutorul unei terapii recomandate de către medicul psihiatru. De asemenea, ședințele de psihoterapie sunt recomandate în cazul episoadelor depresive ușoare și moderate. Acest tip de terapie poate să fie efectuată de către un psihoterapeut, iar psihoterapia poate fi folosită în combinație cu tratamentul medicamentos. Să nu uităm și rolul preoților sau al bisericii în tratarea depresiilor. Conjugarea celor două tipuri de terapii, prin credință și prin tratament de specialitate, conduce la rezultate aproape miraculoase.