Statul are bani să plătească salariul de 23.000 lei pe lună inculpatului Mihai Barbu de la CFR, dar nu are fonduri pentru o cameră de supraveghere la Gara din Huși
NELĂMURIRI… Cum să mai dea înainte sistemul feroviar din România dacă în fruntea Autorității pentru Reformă Feroviară sunt puși indivizi obscuri precum Mihai Barbu, personaj-cheie în dosarul de trafic de influență al milionarului Fănel Bogos. Foștii ceferiști de la Huși se revoltă pentru bătaia de joc la care este supusă gara Huși, un bun public, lăsat fără niciun fel de pază. Aceștia au făcut o adresă în acest sens la Compania Națională de Căi Ferate și a cerut ca la Gara Huși, ajunsă într-o situație deplorabilă, măcar să fie puse niște camere de supraveghere. Răspunsul a fost unul evaziv și s-a dat din nou faptul pe CFR-ul nu prea are fonduri. A precizat în răspuns, însă, că s-au trimis adrese primăriilor Huși, Oltenești, Albești și Crețești, prin care li s-a spus că există posibilitatea unor parteneriate inclusiv pe mijloacele fixe, dar primăriile în cauză nu ar fi fost interesate și nu ar fi dat niciun răspuns.
Gara Huși a ajuns în paragină. Cu pereții fisurați și mâzgăliți, cu geamuri sparte și cu anexele la îndemâna oricăror indivizi fără căpătâi, obiectivul pare să aibă soarta scrisă. Doar foștii ceferiști încă mai speră să se întâmple vreo minune, deși aceasta nu are cum să se întâmple, atâta vreme cât întreg sistemul CFR din România este în suferință, cu infrastructură învechită, cu prețuri mari la bilete, dar condiții nesatisfăcătoare. Foștii ceferiști au considerat că Gara Huși, un obiectiv în care, totuși, statul a investit, ar trebui păzit măcar, ca să nu fie distrus și jefuit. Așa că au scris la „Centru” și au propus acest lucru. Răspunsul, însă, i-a nedumerit.
„Fondurile aprobate anual pentru aceste activități sunt reduse și sunt prioritizate stațiile deschise traficului, nu cele închise”
„Urmare a adresei dumneavoastră, referitoare la instalarea unui sistem de securitate video/audio pentru monitorizarea clădirilor din stația CF Huși, vă comunicăm următoarele: Sucursala Regionala CF Iași va realiza analizele de risc și montarea de sisteme de supraveghere video, funcție de resursele bugetare alocate și prioritățile existente, acestea desfășurându-se eșalonat, în limita fondurilor aprobate prin B.V.C. De asemenea, Sucursala Regională CF Iași are vedere asigurarea cu pază a obiectivelor, în condițiile stabilite de lege. Deși fondurile aprobate anual pentru aceste activități sunt reduse, se urmărește implementarea eșalonată a măsurilor, prioritare fiind stațiile CF mari, deschise traficului de persoane și mărfuri, unde se înregistrează un grad mare de infracționalitate. Clădirea Hm Huși se află în conservare din cauza faptului că secția de circulație neinteroperabilă Crasna – Huși este închisă circulației feroviare și, deși aceasta este scoasă periodic la licitație, prin Bursa Română de Mărfuri, nu există ofertanți (operatori de transport feroviar care să solicite trase pe această secție)”, au precizat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate.
Reprezentanții CFR-ului au vrut să arunce pisica în curtea a patru primării vasluiene, dar nu a funcționat
Tot în același răspuns, conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate încearcă să arunce pisica moartă în curtea primăriilor Huși, Oltenești, Albești și Crețești, care ar putea, în opinia ei, să solicite niște parteneriate, atât pentru mijloacele fixe, ba chiar și pentru reînființarea secției Crasna-Huși. Acest lucru este considerat a fost cel puțin o… bazaconie, întrucât ce forță financiară să aibă cele patru UAT-uri să susțină un asemenea demers, dacă ditamai Compania Națională de Căi Ferate, care ea are în atribuție dezvoltarea sistemului feroviar, se plânge că nu are bani nici măcar pentru un sistem de supraveghere video. Iată ce a mai precizat Compania în răspunsul ei: „Este important de menționat faptul că, SRCF Iași a transmis oficial Consiliului Județean Vaslui și Primăriilor: Huși, Albești, Oltenești și Crețești, prin adresa nr. 1/55/07.06.2024 (atașată în copie), că există posibilitatea constituirii unor parteneriate în care să fie utilizate unele mijloace fixe ale CFR (clădiri de stație, magazii, terenuri), situate pe secția de circulație neinteroperabilă Crasna – Huși, însă nu a primit răspuns din partea acestor instituții”, au fost informați reprezentanții Asociației „Calea ferată Crasna-Huși”.