CURAJ…La 62 de ani, Maria Ungureanu reuseste sã-si tinã aproape nepotii si sã-i trimitã la scoalã. Chiar dacã nu le poate oferi mare lucru, femeia îi iubeste “mai mult decât orice pe lumea asta”. Din pãcate, doi dintre nepotii de care are grijã sunt bolnavi si au mare nevoie de ajutorul celor cu suflet mare. La numai 12 ani, nepotica femeii suferã de autism, imunitatea ei este sub limitele normale si, de ceva vreme, copila este suspectã de leucemie. Pentru cei nouã nepoti din localitatea Popesti, comuna Dragomiresti, Maria Ungureau îsi doreste o vacã pentru cã cea pe care au avut-o au vândut-o, ca sã poatã iesi din iarnã si acum nu mai au ce mânca. Maria Ungureanu e singurã si reuseste sã-si creascã frumos nepotii, sã aibã grijã de ei si sã încerce sã-si ajute cât poate fata, mama copiilor si pe ginerele ei, nevãzãtor de gradul I.
LUPTÃ CU VIATA…O sperantã s-a nãscut în sufletul Mariei Ungureanu dupã ce redactia Vremea Nouã a rãspuns la strigãtul acesteia de ajutor. Povestea Mariei Ungureanu este una tulburãtoare, dar care aratã ce înseamnã sã-ti iubesti nepotii mai mult decât orice pe lume, sã faci imposibilul posibil, pentru a-i vedea mari, capabili sã ia viata în piept. Am gãsit-o acasã, într-un apartament din municipiul Vaslui, în care frigul te izbea încã de la intrare. Alãturi de ea, trei dintre nepotii mai mari, elevi cu rezultate bune si foarte bune la scoalã, o ajutau la treburile din casã. O copilã de 13 ani, o adolescentã de 16 ani si un tânãr de 18 ani sunt sprijinul Mariei Ungureanu, dar si sensul ei de a trãi. “Noroc de pensia de 850 de lei, cã ne mai descurcãm. Acestia sunt nepotii mei cei mari de care sunt mândrã si pe care îi iubesc mai mult decât viata mea. Fac orice sacrificiu ca sã-i vãd mari si poate cã, atunci când nu am sã mai pot, mã vor ajuta si ei la rândul lor. În afarã de ei mai am încã sase nepoti, mai mici, care stau cu mama lor, la Popesti”, spune, cu ochii în lacrimi, Maria Ungureanu. Dar nu pentru ei se îngrijoreazã cel mai tare femeia. Gândurile ei se îndreaptã spre alti doi nepoti, de 12 ani, gemeni, ambii bolnavi, aflati într-un centru de specialitate, din municipiul Vaslui. Gemenii, bãiat si fatã, sunt grav bolnavi. Bãiatul are un intelect mai putin dezvoltat, iar fetita suferã de o boalã necrutãtoare. De ceva vreme este suspectã de leuceme, are o imunitate la limitã, fapt care o face extrem de sensibilã. “Are hemoragii, din când în când, imunitatea aproape de zero si este sub supravegherea medicilor continuu. Când iau pensia, primul lucru pe care îl fac, merg la farmacie ca sã cumpãr medicamente fetei. Le duc apoi la cãmin si le predau acolo pentru tratamentul fetei”, povesteste Maria Ungureanu. Din biletele de externare ale Cristinei Palea reiese cã, la 10 ani, fetita a fost diagnosticatã cu “purpurã trombocitopenicã idiopaticã, stomatitã candidozicã”. Aceastã boalã este un sindrom clinic cauzat de reducerea numãrului de trombocite circulante care se manifestã prin tendinta de sângerãri, aparitia spontanã a unor hematoame si echimoze sau extravazarea hematiilor din capilare în tesutul subcutanat si în membranele mucoase. Un an mai târziu, fetita este internatã din nou în spital, dar diagnosticul rãmâne acelasi. În afarã de tratamentul în sine, fetitei i se recomandã de cãtre medici sã evite frigul si umezeala, lucru imposibil de fãcut în casa bunicii. “E greu cu cãldura. Toatã iarna ne-am încãlzit cu un radiator, dar curentul este scump. Am împrumutat bani de la rude, de la cunostinte, am luat mâncare pe datorie de la magazin, doar sã reusesc sã-i scot din iarnã si am reusit, cât de cât, anul acesta. E greu cu pensia mea sã cresti trei copii mari si sã ai grijã si de nepotii internati la scoala specialã. Dar sunt ca si copiii mei si chiar mai mult decât atât. Pentru ei trãiesc si mã rog, zi de zi, la bunul Dumnezeu sã-i tinã sãnãtosi”, mai spune Maria Ungureanu. Ajunsã la capãtul puterilor, femeia cere ajutor semenilor si nu îsi doreste nimic pentru ea. Vrea doar ca nepotii ei, de care are grijã, sã aibã ce mânca, cu ce se îmbrãca, sã-si poatã termina scoala. Pentru Cristina rãmâne speranta bunicii cã, într-o zi va creste mare si cã o va ajuta, asa cum îi promite acum. Pentru ceilalti nepoti rãmasi la Popesti, comuna Dragomiresti, Maria Ungureanu îsi doreste alimente ca pãrintii sã aibã ce le pune pe masã si poate o vãcutã cu lapte care sã îi hrãneascã pe toti. Stie cã fata ei se descurcã greu cu toate mai ales cã trebuie sã aibã grijã de copiii mici, iar în ginerele sãu nu îsi poate pune mari sperante. Bãrbatul e nevãzãtor gradul 1 si se descurcã cu greu fãrã sã vadã lumina zilei.
Nepotii Mariei Ungureanu sunt silitori pentru o viatã mai bunã si fãrã lipsuri
Maria Ungureanu cere disperatã ajutorul semenilor cu inimã mare dupã ce si-a dat seama cã situatia o depãseste si face fatã cu greu cerintelor. Nepotii mai mari vor sã îsi termine scoala în speranta cã educatia le va oferi posibilitatea unei vieti mai bune. “Dupã ce termin liceul, sper sã reusesc sã intru la o facultate cu profil informaticã sau la o scoalã de subofiteri. As vrea sã obtez si pentru Academie, dar stiu cã e greu sã intri acolo”, spune nepotul cel mai mare al Mariei. În aceste vremuri, în care multi dintre adolescenti nu-si doresc altceva decât sã plece în strãinãtate pentru a câstiga cât mai multi bani într-un timp cât mai scurt, nepotul Mariei Ungureanu viseazã la o carierã din care sã îsi poatã câstiga existenta si sã îsi poatã ajuta bunica atunci când aceasta nu va mai putea sã îsi poarte de grijã.
Scrisoarea Mariei Ungureanu pentru cei cu suflet mare
“Mã numesc Ungureanu Maria, locuiesc în orasul Vaslui, str. V. Alecsandri, Bl.138, Sc.C, Ap.20, si vã rog din suflet, dacã se poate, sã mã ajutati. Poate îmi aude si mie cineva strigãtul de disperare. Strigãtul este pentru nepoata mea, Palea Cristina, cât si pentru fiica mea, Palea Liliana. Aceasta locuieste în satul Popesti, com. Dragomiresti, jud. Vaslui, si are sapte copii, cu vârste cuprinse între 1-14 ani. Doi dintre copii, din prima cãsãtorie, se aflã la mine la Vaslui. Eu îi cresc si le-am îndrumat pasii, zi de zi, spre scoalã pentru a-si gãsi un rost în viatã. Noi multumim bunului Dumnezeu cã avem copii frumosi, sãnãtosi si destepti! Însã de multe ori viata ne pune în tot felul de încercãri, uneori foarte dificile. Din cauza unei probleme, ginerele meu a rãmas fãrã vedere. Este nevãzãtor, gr. 1, iar de doi ani de zile nu reusim sã ne mai stergem lacrimile de pe obraz. Am aflat cã nepoata mea, Cristina, este foarte bolnavã. Are început de leucemie, fapt pentru care, lunã de lunã mergem si facem analize când nu este internatã la Spitalul Sf. Maria din Iasi. Fiica si cu ginerele meu o duc destul de greu. Anul acesta n-au avut nici mãcar ce le pune copiilor pe masã de sãrbãtori. Au vândut si vaca pentru a acoperi niste datorii mai vechi. Fiica mea, având copil mic nu se poate ocupa de nepoticã, fapt pentru care merg eu cu ea peste tot si încerc sã o ajut. Este o fetitã frumoasã, zburdalnicã si desteaptã. De altfel si la scoala unde învatã, doamnele o îndrãgesc si o iubesc pentru felul ei de a fi. Ea îsi face planuri mãrete de viitor: cã va munci si ne va ajuta si pe noi. Dar cine stie ce va fi? Mã rog la Dumnezeu sã mã tinã, cât de cât sãnãtoasã, sã mã ocup de ea în continuare, pentru cã si eu sunt destul de slãbitã (am fost operatã de cancer la colon în 2010). Vã rog din suflet, poate aude cineva strigãtul meu de ajutor. Poate se gãseste, o familie mai înstãritã care sã le dea, înapoi, acasã la copii o vãcutã. Sã ne ajute un medic cu suflet mare sã ne vindece nepoata. Vã multumesc încã o datã si nu doresc nimãnui supãrarea mea! (Alexandru Croitoru)
