Structura anului școlar 2025–2026 calendar complet și noutăți
Noul an școlar va avea 36 de săptămâni
Noul an școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Va începe pe 8 septembrie 2025 și se va încheia pe 19 iunie 2026, cu unele excepții pentru clasele terminale. Calendarul noului an școlar a fost aprobat de Ministerul Educației, prin ordinul nr. 3.463/4 martie 2025. Structura anului școlar 2025-2026 este împărțită în cinci module.
Cinci module de cursuri
Structura rămâne împărțită pe cinci module de învățare, alternate cu vacanțe.
Astfel, primul modul se va desfășura între 8 septembrie și 24 octombrie 2025, urmat de o scurtă vacanță de toamnă.
Al doilea modul începe pe 3 noiembrie și se încheie pe 19 decembrie, chiar înaintea vacanței de iarnă.
Cursurile reîncep după sărbători, pe 8 ianuarie 2026, iar modulul al treilea se va încheia la o dată variabilă, stabilită de inspectoratele școlare: fie pe 6, fie pe 13, fie pe 20 februarie.
Modulul al patrulea se va desfășura în perioada 16 sau 23 februarie – 3 aprilie 2026, în funcție de decizia locală.
Ultimul modul este programat între 15 aprilie și 19 iunie 2026.
Vacanțe mai scurte, dar mai dese
Elevii vor beneficia de cinci vacanțe pe parcursul anului.
Prima, vacanța de toamnă, este programată între 25 octombrie și 2 noiembrie 2025. Vacanța de iarnă va începe pe 20 decembrie 2025 și se va încheia pe 7 ianuarie 2026, acoperind perioada sărbătorilor.
Una dintre noutăți o reprezintă așa-numita „vacanță mobilă”, sau vacanța de schi, care va fi stabilită local, în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026.

Vacanța de primăvară este programată între 4 și 14 aprilie 2026, iar vacanța de vară va începe pe 20 iunie, urmând să se încheie pe 6 septembrie 2026.
Există și excepții: elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, pe 12 iunie – 2026, iar liceenii din clasele a XII-a și a XIII-a vor încheia anul școlar pe 5 iunie 2026.
Elevii din liceele tehnologice și școlile profesionale vor continua până pe 26 iunie 2026.
Zile libere suplimentare
În anul școlar 2025-2026, elevii din România beneficiază de mai multe zile libere, pe lângă vacanțele școlare deja stabilite. Printre acestea se numără:
- 5 octombrie 2025: Ziua Internațională a Educației, conform prevederilor legale și a contractului colectiv de muncă aplicabil în învățământ.
- 5 iunie 2025: Ziua Învățătorului, sărbătorită anual pe 5 iunie, este marcată în România drept zi liberă pentru elevii și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, începând cu anul 2024, conform contractului colectiv de muncă aplicabil.
- 9 iunie 2025: A doua zi de Rusalii, zi liberă legală, conform Codului Muncii.
- Zilele de sărbători legale prevăzute în Codul Muncii, după cum urmează:
- 1 ianuarie: Anul Nou;
- 2 ianuarie: A doua zi de Anul Nou;
- 6 ianuarie: Boboteaza;
- 7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul;
- 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române;
- 10 aprilie: Vinerea Mare;
- 12 aprilie: Paștele Ortodox;
- 13 aprilie: A doua zi de Paște;
- 1 mai: Ziua Muncii;
- 31 mai: Rusaliile;
- 1 iunie: A doua zi de Rusalii;
- 1 iunie: Ziua Copilului;
- 15 august: Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie: Sfântul Andrei;
- 1 decembrie: Ziua Națională a României;
- 25 decembrie: Prima zi de Crăciun;
- 26 decembrie: A doua zi de Crăciun.
În conformitate cu articolul 3 din structura anului școlar 2025-2026 aprobată prin ordinul ministrului educației nr. 3.463 din 4 martie 2025, în aceste zile nu se organizează cursuri…https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/structura-anului-scolar-2025-2026-calendar-2468812.html