NationalUltima ora

Studiu: 72,2 % dintre români au redus consumul sau au cumpărat produse mai ieftine

Criza economică are în continuare impact asupra comportamentului de consum al românilor. Conform unui studiu, citat de Mediafax, 72,2 % dintre români şi-au redus consumul sau au apelat la produse mei ieftine în ultimul an.

46,3 % dintre români au cumpărat, în 2011, aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică, 10 %, au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate, în timp ce 15,9 % au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică.

Chiar dacă în perioada februarie – decembrie 2011 a scăzut procentul celor care declară că sunt afectaţi de criză în mare şi foarte mare măsură, de la 53,2% în februarie 2011, la 42,8% în decembrie 2011, studiul arată faptul că, la nivel perceptiv, criza este prezentă în continuare în vieţile românilor.

Efectele pe care criza economică le-a avut asupra familiilor respondenţilor (este avută în vedere familia extinsă) se referă la:
– creşterea preturilor – 59,0%;
– reducerea salariului sau a câştigurilor salariale – 47,9%;
– pierderea locului de muncă – 18,6%;
– creşterea ratelor la credite datorită devalorizării leului – 15%;
– pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale – 13,8%.

Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 7 – 12 decembrie 2011. Au fost intervievate telefonic 801 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,45%.

antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button