Mediul rural şi, în acelaşi timp, utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane ocupă primele două locuri în topul priorităţilor actuale ale ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sulfina Barbu.
‘Forţa de muncă de la sat a fost până acum irosită. Tocmai de aceea, sunt necesare mai multe proiecte de tipul celui realizat de Federaţia AGROSTAR, în scopul creşterii gradului de pregătire şi de ocupare a resurselor umane din mediul rural. Spaţiul european înseamnă competitivitate, iar noi trebuie să învăţăm să fim competitivi. Până în acest moment, la nivelul ministerului au fost contractate 92 de proiecte pe fonduri europene, în valoare totală de 167 milioane euro. Pentru intervalul 2007-2013 avem însă la dispoziţie o sumă totală de 260 milioane euro din fonduri europene, astfel încât aşteptăm să primim în continuare proiecte bine întocmite’, a spus Sulfina Barbu, cu ocazia Conferinţei de închidere a proiectului ‘Dinamizare Rurală prin Angajare Sustenabilă’, dezvoltat de Federaţia AGROSTAR în perioada 2008-2011
Pentru ministrul muncii, un lucru important îl constituie aplicarea legii Zilierilor, lege care va fi urmată de alte două acte normative din aceeaşi categorie. Este vorba despre Legea Meşteşugurilor şi despre Legea Economiei Sociale, a căror aplicare va duce la creşterea gradului de ocupare în mediul rural.
Proiectul derulat de Federaţia AGROSTAR s-a adresat locuitorilor din mediul rural din 15 judeţe ale României. Au fost vizate următoarele categorii de persoane: şomeri, şomeri tineri (15-24 ani) şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă.
În cei trei ani de implementare a proiectului, peste 1.960 de persoane din mediul rural au fost formate în meserii de tipul: ajutor mecanic auto, îngrijitor bătrâni la domiciliu, lucrători în comerţ, lucrători instalatori pentru construcţii şi lucrători în pensiuni agroturistice.
Totodată, în cadrul proiectului au fost înfiinţate 4 Centre de Resurse pentru Dezvoltare Rurală, la Galaţi (telefon: 0742.639.187), la Sibiu (tel.: 0727.979.355), la Craiova (tel.: 0766.550.729) şi la Giurgiu (tel.: 0722.548.265).
AGERPRES.ro