spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Superba grădiniţa „englezească” dintr-o comună vrânceană. Arată neconvenţional şi e aproape gata

- Advertisement -

În foarte scurt timp, comuna Vidra, din judeţul Vrancea, va avea funcţională o grădiniţă cu program prelungit, care poate primi până la o sută de copii. Edificiul care s-a ridicat deja în centrul comunei nu are cum să nu îşi fure privirea, pentru că pare a fi desprins dintr-un tablou cu clădiri englezeşti, graţie arhitecturii deosebite, neconvenţională pentru o astfel de construcţie. Totul a plecat în anul 2017, când primăria din localitate a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) un proiect privind construirea unei grădiniţe cu program prelungit, după ce a identificat un spaţiu dezafectat, în care a funcţionat o clădire administrativă din localitate. Aşa se face că prin intermediul AFIR primăria a reuşit să absoarbă fonduri europene în cadrul Programulul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural. Vorbim de o finanţare totală de 2,7 milioane de lei, din care 1,9 milioane de lei valoare eligibilă a proiectului, iar diferenţa de peste 800.000 de lei a reprezentat-o contribuţia de la bugetul local. „Este o construcţie frumoasă, cu care ne mândrim. Proiectantul a venit cu această idee arhitecturală, în care să folosim foarte mult lemn, de esenţă tare, curat, cu placaje din piatră naturală spartă la pereţii exteriori. S-a găsit şi această soluţie tehnică de construire a unui etaj peste fosta clădire administrativă, edificiu de la 1950. Cred că într-o lună va fi finalizată, iar din toamnă să ne bucurăm de ea”, ne-a spus Silviu Pintilie, edilul comunei Vidra.

„Trebuie să arătăm lumii că ştim şi noi să construim cu gust”

Despre grădiniţa de poveste care se croieşte la Vidra am luat un punct de vedere şi administratorului firmei care a realizat proiectarea. „Găsirea unei soluţii arhitecturale de acest nivel înseamnă multă muncă şi imaginaţie, pentru că de aceea există arhitectul pe pământ, să-şi pună amprenta şi să lase lucruri frumoase în urma sa. Colegul meu care a făcut această lucrare cu mare drag pentru cei mici, are şi el doi copii şi a făcut tot posibilul să iasă ceva care să placă ochiului. Găsiţi în acest imobil nu numai un stil englezesc, ci şi inflexiuni de la Castelul Peleş. Ideea este că avem şi noi sate frumoase şi trebuie să arătăm lumii că ştim să construim cu gust, aşa cum vedem pe afară”, ne-a declarat Vioria Alexandru Manta, managerul firmei de proiectare Alma Consulting.

Citeste mai mult: adev.ro/qtemg5

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.