spot_imgspot_img
7.9 C
Vaslui
18-apr.-2024

SUSPANS ÎN POLITICA VASLUIANÃ

- Advertisement -

ORDONANTA TRASEISTILOR BLOCHEAZÃ ADMINISTRATIA VASLUIANÃ!

PAUZÃ Nu se miscã nimic în consiliile locale din judetul Vaslui, dupã publicarea în Monitorul Oficial al OUG privind migratia alesilor locali. Cu una-douã exceptii, restul primarilor, consilierilor judeteni sau consilierilor locali stau în asteptare, dorind sã vadã care va fi reactia Avocatului Poporului. Victor Ciorbea, care este Avocatul Poporului, deci este sub “tutela” PSD, a spus cã se va gândi dacã sã sesizeze sau nu Curtea Constitutionalã pe tema acestei ordonante de urgentã, pânã când PSD va considera cã si-a încheiat jocurile. Presedintele PDL, Vasile Blaga, precizeazã cã, dacã totusi Curtea Constitutionalã ar declara OUG neconstitutionalã, primarii care au trecut de la un partid la altul îsi vor pierde functiile. Dacã magistratii Curtii Constitutionale ar declara OUG neconstitutionalã, nu ar fi prea târziu, în conditiile în care Ordonanta produce deja efecte?, se întreabã liderii Opozitiei. Miza rãzboiului politic din judetul Vaslui este legatã, culmea!, nu de viitorul lui Victor Ponta, ci de cel al lui Dumitru Buzatu, actualul presedinte al Consiliului Judetean, care îsi va mãri numãrul de primari si consilieri locali, pentru a câstiga alegerile locale din 2016.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a cerut Avocatului Poporului sã sesizeze CC asupra OUG privind migratia alesilor locali: “Domnia sa avea varianta proiectului de Ordonantã cu câteva zile înainte. Dacã voia sã se respecte pe el, sã respecte institutia Avocatului Poporului, vãzând câte probleme de constitutionalitate sunt în aceastã OUG, deja o ataca”. Blaga crede cã Victor Ciorbea “va sta, se va gândi foarte mult, cât îi vor spune pesedistii, pânã când pesedistii vor considera cã si-au încheiat jocurile. Dupã aceea poate sã atace domnul Avocat al Poporului Ciorbea, care culmea, a fost premier, dar a fost si primar la un moment dat, OUG îsi va fi produs deja efectele”. În conditiile în care magistratii Curtii Constitutionale ar declara OUG neconstitutionalã, s-ar putea produce adevãrate cutremure în administratia publicã localã. Consilierii locali si judeteni, dar si primarii care au trecut de la un partid la altul îsi vor pierde functiile, explicã Florin Ciurariu. “De asta nu au curajul sã schimbe partidele. De la noi, de la PNL, nu stiu pe cineva care sã plece în mod real, poate cu o exceptie sau douã. Este adevãrat, primarul comunei Vetrisoaia, Vasile Puiu, a anuntat în mai multe rânduri cã va trece la un alt partid, în cazul în care va fi posibil, din cauza problemelor sale personale. În rest, nu cunosc vreun primar liberal care sã plece. Ordonanta aceasta îmi demonstreazã disperarea lui Ponta si a celor din PSD pentru a câstiga alegerile prezidentiale. Însã, le spun cã Iohannis va fi viitorul presedinte al României”, spune deputatul Florin Ciurariu, presedintele PNL Vaslui. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi cã va rãspunde solicitãrii PNL privind contestarea la Curtea Constitutionalã a OUG privind migratia alesilor locali, “în cel mai scurt timp cu putintã”, însã în analiza actului normativ nu conteazã lungimea documentului, ci aspectele invocate. S-ar putea înregistra unele situatii în care la un consiliu local din judetul Vaslui majoritatea consilierilor sã treacã la Partidul Liberal Reformator sau Miscarea Popularã, de exemplu, iar ulterior sã se ajungã în situatia în care acei consilieri sunt anchetati sau suspendati din functie. Cine îi va înlocui, în conditiile în care la alegerile locale din 2012 acele partide nu au existat pe buletinele de vot? “Sunt situatii care vor bloca aceste consilii locale, prin aceastã ordonantã, nicidecum sã lãmureascã blocajele din consilii, asa cum sustin cei de la PSD”, mai spune deputatul Ciurariu.

Primarul de la Ivesti va trece la PSD?

“Colegul nostru Marian Petrache, care este secretar general al PNL, a propus PSD sã ne spunã ce primari sau alesi locali au racolat pe ascuns de la noi ca sã le dãm noi drumul, dar nici asa n-au vrut. Cât priveste cum ne va afecta adoptarea acestei ordonante la nivelul judetului Vaslui… Deocamdatã, nu avem semnale cã ar exista primari PNL si PDL care sã plece spre alte formatiuni politice. Eu vreau sã le transmit ceva primarilor. Ordonanta respectivã este o mare pãcãlealã. Dacã era sã primeascã vreun ajutor guvernamental de la PSD, ar fi primit pânã acum. Ordonanta care permite migratia primarilor creeazã doar iluzia cã dacã treci la PSD sau alt partid te vei înfrupta din poamele guvernãrii. Ce sã le dea guvernul când este pe minus la încasãrile bugetare, când suntem oficial în recesiune economicã, iar premierul Ponta pune taxe peste taxe!?!”, spunea, în urmã cu câteva zile, deputatul liberal Dan Bordeianu. Cu exceptia primarului PNL de Vetrisoaia, Vasile Puiu, care nu suportã ideea de a sta în aceeasi barcã politicã alãturi de senatorul Dan Marian, restul primarilor stau în asteptare. “Probabil, unii dintre primari vor trece la PSD sau PLR, nu stim încã. Din lipsa banilor, acestia vor face unele compromisuri si vor trece la alte partide”, spune un lider al Opozitiei. Se spune cã primarul de la Ivesti, liberal, ar dori sã treacã la PSD, în timp ce alti trei-patru primari ar purta discutii cu Partidul Liberal Reformator al lui Tãriceanu. “Primarii sau alesii locali care nu se mai regãsesc în actualele lor partide pot alege Uniunea Nationalã pentru Progresul României. Suntem un partid serios, care militeazã pentru progresul national si am demonstrat cã punem interesele locuitorilor din judetul Vaslui înaintea intereselor politice. Suntem deschisi oricãror discutii si colaborãri cu alesii locali din judet, care doresc sã vinã cãtre noi”, explicã deputatul Sergiu Vizitiu, presedintele UNPR Vaslui.

Opozitia reactioneazã: alesii locali ai PNL si PDL Vaslui au semnat o rezolutie împotriva ordonantei

Liga Alesilor Locali ai ACL a adoptat, sâmbãtã, o rezolutie pentru sustinerea la prezidentiale a presedintelui PNL, Klaus Iohannis, dar si împotriva mãsurilor prevãzute de OUG 55/2014, care permite traseismul politic al alesilor locali. Rezolutia a fost adoptatã în unanimitate de primarii, sefii consiliilor judetene si consilierii PNL si PDL reuniti la Brasov, printre care si 40 de alesi locali din judetul Vaslui. Potrivit documentului, alesii locali ai PNL si PDL îsi declarã “sprijinul hotãrât si neconditionat fatã de candidatul ACL la alegerile prezidentiale din 2014 – Klaus Iohannis”. “Vom face tot ce ne stã în putintã, în limitele unei competitii democratice, pentru a-l sprijini în campania electoralã viitoare, iar Klaus Iohannis va fi viitorul presedinte al României. Credem cu tãrie în proiectele si viziunea lui Klaus Iohannis pentru România si vom contribui în mod activ la implementarea mãsurilor propuse de acesta si, în final, la schimbarea României în bine”, mentioneazã rezolutia. Liga Alesilor Locali sustine cã reprezentantii PNL si PDL nu au candidat în alegeri “pentru a face jocurile politice ale Guvernului si ale PSD”. “Din acest motiv dezavuãm încercarea acestora de a desconsidera voturile românilor si de a racola, prin orice mijloace, alesi locali de la toate fortele politice adversare”, se mai aratã în document. “Vedem cã, în spatele unor argumente perfide si demagogice, în realitate stã un singur motiv ascuns – fraudarea alegerilor. Victor Ponta si baronii PSD încearcã, prin controlul a cât mai multi primari si consilieri locali, sã îsi punã la punct mecanismul de fraudare. Indiferent de santajele si constrângerile la care va apela Guvernul, vom rãmâne loiali electoratului care ne-a ales, proiectelor pe care le-am sustinut si candidatului nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta si PSD trebuie sã înteleagã cã, atunci când suntem amenintati cu lipsa de fonduri, atunci când suntem amenintati cu faptul cã nu ne vom putea duce la bun sfârsit proiectele de investitii, în realitate cei amenintati cu adevãrat sunt românii. Victor Ponta si baronii PSD trebuie sã înteleagã cã nu pe noi ne santajeazã, ci îsi santajeazã propriul popor”, se aratã în rezolutie.

Miza “rãzboiului” de la Vaslui: Miticã Buzatu, presedintele CJ Vaslui, în 2016!

Dincolo de protestele celor din Opozitie, un lucru este sigur, în judetul Vaslui: majoritatea alesilor locali care doresc sã migreze spre alte partide o vor face cãtre PSD. În aceste conditii, pe lângã miza politicã a prezidentialelor, PSD Vaslui îsi rezolvã si o problemã internã, cu bãtaie lungã. Actualul presedinte al PSD si seful Consiliului Judetean, Dumitru Buzatu, si-ar face o fortã importantã de alesi locali în perspectiva alegerilor locale din 2016, ceea ce ar putea sã-i asigure un nou mandat de presedinte al CJ Vaslui. “Nu vor pleca numai de la PNL cãtre PSD. Sunt semnale cã si unii consilieri locali de la PSD sau chiar viceprimari ar dori sã vinã cãtre dreapta. Vom vedea”, spune un lider al Opozitiei din judetul Vaslui. În conditiile în care Iohannis va ajunge presedintele României, multe din actualele calcule ale celor de la PSD ar putea fi date peste cap, dacã Opozitia va face un nou Guvern.

Iatã ce prevede ordonanta traseistilor!

Alesii locali care îsi vor schimba formatiunea, în termenul de 45 de zile prevãzut de OUG care permite migratia alesilor locali, o vor putea face o singurã datã, ordonanta prevãzând si cã optiunea este pentru partid, organizatie a minoritãtilor nationale sau statut de independent. Aceste prevederi apar în forma OUG publicatã marti în Monitorul Oficial si nu erau prevãzute în proiectul initial. “Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) si art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificãrile si completãrile ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonante de urgentã primarii si presedintii consiliilor judetene, consilierii locali si consilierii judeteni, precum si candidatii care au fost declarati supleanti, îsi pot exprima în scris si o singurã datã optiunea cu privire la partidul politic, organizatia minoritãtii nationale din care doresc sã facã parte sau sã devinã independenti, fãrã ca alesii locali respectivi sã-si piardã calitatea dobânditã în urma alegerilor”, se aratã în proiectul de ordonantã de urgentã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.