spot_img
15.2 C
Vaslui
11-oct.-2024
spot_img

Teancuri de dosare penale pe numele sucevenilor cu maşini de Anglia

- Advertisement -

„Stranierii” veniţi acasă, în concedii, în această vară, cu maşini înmatriculate în Regatul Unital Marii Britanii, au avut parte de o surpriză foarte neplăcută din partea Poliţiei, oamenii legii având posibilitatea să le verifice valabilitatea asigurării la zi şi să-i sancţioneze drastic pe cei care nu erau în regulă. S-a ajuns astfel la aproape 60 de dosare penale întocmite pe numele unor şoferi, în imensa majoritate localnici, care conduceau maşini înmatriculate în Marea Britanie fără drept de circulaţie la noi în ţară.

După cum ne-a explicat comisarul Liviu Sfichi, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, şoferii cu astfel de maşini obişnuiau să prezinte o ploiţă RCA încheiată pe un an de zile, însă a cărei contravaloare se achită lunar. Cum nu exista posibilitatea ca această plată lunară să fie verificată, când ajungeau în ţară localnicii ştiau deja ce au de făcut. Nu mai plăteau pentru perioada cât stăteau acasă şi astfel circulau fără a fi asiguraţi pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse terţilor.

În urma demersurilor făcute inclusiv de conducerea Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, continuate apoi de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Poliţiei Române (fostul Interpol), s-a găsit o modalitate de verificare online a asigurării pentru maşinile înmatriculate în Regatul Unit. Prin intermediul site-ului ASKMID , după tastarea numărului maşinii, se poate afla dacă aceasta are asigurarea plătită la zi, informaţiile fiind oficiale şi astfel putând fi folosite ca mijloace de probă.

Cele mai multe dosare penale, pe zona Rădăuţi

La începutul acestei veri, lucrătorii Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava au trecut la verificarea în trafic a tuturor „englezilor”. Cei mai mulţi au fost prinşi în luna august, când sucevenii care lucrează peste hotare au venit acasă, şoferi cu maşini înmatriculate în Anglia fără asigurare valabilă fiind depistaţi cu precădere în Rădăuţi, Marginea, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Straja şi Ulma, în total adunându-se, până zilele trecute, un număr de 57 de dosare penale.

Faptul că şoferii care vin cu maşini din Regatul Unit fac tot posibilul pentru a nu plăti asigurarea are şi o explicaţie. Acolo poliţele de asigurare sunt extrem de scumpe, incomparabil mai mari faţă de Germania sau Italia, de exemplu.

„Conform legii, în toate cazurile, şoferilor li s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, faptă prevăzută de articolul 85, aliniatul 4, coroborat cu articolul 82, aliniatul 4, din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. Li s-au ridicat plăcuţele de înmatriculare şi certificatele de înmatriculare, precum şi permisul de conducere, în schimbul căruia li s-a eliberat o dovadă de circulaţie”, a declarat comisarul de poliţie.

El a mai ţinut să precizez că vara acestui an, când pe străzi au apărut numeroase maşini înmatriculate în Marea Britanie, ale celor veniţi acasă în concedii, nu a mai adus nici un accident grav în care să fie implicate acestea, fiind convins totodată că în anii ce urmează cei care vor mai circula fără asigurare valabilă vor fi mult mai puţini.

monitorulsv.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.