“Teroristii” din Covasna, judecati la Vaslui

TERMENLa Tribunalul Vaslui a fost pus ieri în discutie mandatul de arestare preventivã emis la adresa celor trei rromi din Bacãu care au dus la muncã peste 140 de persoane, majoritatea din satul Slobozia, comuna Gârceni, judetul Vaslui, la cules de cartofi în Covasna, si care ar fi fost tratati ca niste sclavi. Chiar avocatul apãrãrii a cerut amânarea procesului, dat fiind cã rechizitoriul întocmit de procurori abia le-a fost adus la cunostinta inculpatilor. Conform avocatului si rudelor inculpatilor, cei trei sunt nevinovati, pentru cã doar au facilitat locuri de muncã, ba mai mult, cei trei si familiile lor au lucrat si locuit în aceleasi conditii, fiind doar slugi la patronii unguri din Covasna, patroni care au scãpat basma curatã. 13 martie este data la care va începe efectiv judecata pe fondul dosarului, la Tribunalul Vaslui.

Un prim termen din cel mai grav de sclavie modernã în care au fost implicati vasluieni s-a derulat ieri, la Tribunalul Vaslui, termen la care ar fi trebuit ca instanta sã dea o solutie cu privire la mandatul de arestare preventivã a celor trei inculpati, Gheorghe Ghe. Nitã, Cãtãlin Panaite si Gheorghe I. Nitã, aflati în arest preventiv încã din data de 1 noiembrie 2012 sub acuzatia de trafic de minori. Chiar apãrãtorul numit de acuzati a cerut amânarea procesului, dat fiind faptul cã, abia în aceeasi zi, le-a fost comunicat rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT. Conform avocatului Sorin Poienaru, “Clientii mei sunt de patru luni în arest preventiv, pentru o acuzatie de sechestrare si trafic de minori. Clientii mei contestã aceastã acuzatie, pentru cã, acolo unde s-au dus (la cules de cartofi în Covasna, n.red.), s-au dus la muncã. Au avut telefoane mobile, puteau lua legãtura cu rudele sau suna la politie. Doar 21 de persoane s-au constituit parte civilã, cerând diferite sume ca despăgubire, din cele peste 140 care au muncit acolo! Am cerut instantei o amânare, pentru cã abia acum ni s-a comunicat rechizitoriul, act care trebuie consultat si de acuzati, care, pânã acum, nici nu au stiut de ce sunt arestati!” La rândul lor, rudele celor trei arestati sunt de pãrere cã acestia sunt nevinovati. “Noi, rromii, asa am muncit, si asa ne-am crescut copiii, muncind la fermele de stat. Cine se duce la munca câmpului, la cules de cartofi, trebuie sã stie cã vor avea conditii ca la fermã, dormind pe baloti si mâncând pe tarla. Oamenii aceea nu au fost sechestrati, aveau telefoane mobile, puteau suna, puteau pleca, dacã asa doreau, nu au fost închisi cu lacãt! Se spune despre bãiatul si sotul meu cã au fãcut trafic cu minori, dar de fapt, dacã a plecat toatã familia la muncã, normal cã si-au luat si copiii mici cu ei, doar nu-i lãsau singuri acasã! Dar pe copii nu i-a pus nimeni la muncã, munceau doar cei mari, de 17 – 18 ani. Chiar si nora mea a plecat acolo cu copil de douã luni, doar nu l-a pus la muncã!”, povestea Didina Panaite, mama unuia dintre acuzati. La rândul ei, Elena Loredana Nitã, sotia lui Gheorghe Ghe. Nitã, spunea cã “Sunt nevinovati, jur cu mâna pe Biblie! De ani de zile se duc acolo, în Covasna, la cules de cartofi, si au mers si altii. Dacã oamenii, rãmasi fãrã loc de muncã, i-au rugat si pe ei (pe sotul si socrul ei, n.red.) sã le gãseascã de muncã, cu ce sunt vinovati? Sotul meu nu a fost nici un fel de vechil, a muncit si el ca oricare, ca si mine, la cules de cartofi, si nu a obligat pe nimeni sã facã lucrul ãsta. Nu el hotãra câti bani sã primeascã fiecare, patronul ungur i-a plãtit conform muncii fãcute, cã erau plãtiti la cantitate culeasã, si nu la ziua de muncã. Dacã unii au fost mai lenesi, iar altii si-au bãut banii si dupã aceea au dat vina pe patroni cã nu i-au plãtit, bãrbatul si socrul meu nu sunt vinovati. De ce ceilalti care au fost acolo nu s-au plâns, cã erau peste o sutã de oameni la muncã!?!”. Cert este cã, vinovati sau nu, cei trei vor afla mâine, miercuri, 27 februarie, dacã vor fi judecati în libertate sau vor rãmâne mai departe în arest, urmând ca, de la mijlocul lunii martie, sã se judece pe fond dosarul având ca obiect traficul de minori.

Procurau sclavi pentru ungurii din Covasna

Trei bãrbati au fost retinuti, la sfârsitul lunii octombrie a anului trecut, de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism (DIICOT), dupã ce într-un sat din Covasna au fost gãsiti opt minori si 17 adulti sechestrati si obligati sã lucreze în agriculturã câte 17 ore pe zi, înfometati si terorizati. “Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizatã si Terorism – Serviciul Teritorial Iasi, împreunã cu ofiteri de politie judiciarã din cadrul BCCO Iasi, au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, specializat în sãvârsirea infractiunii de trafic de persoane si trafic de minori”, informa, la începutul lunii noiembrie, DIICOT. În perioada august – septembrie 2012, inculpatii Gheorghe Ghe. Nitã, de 37 de ani, tatãl acestuia, Gheorghe I. Nitã, de 54 ani, si Cãtãlin Panaite, în vârstã de 34 de ani, din Bacãu, ar fi recrutat un numãr de 25 de victime, dintre care opt minori cu vârste cuprinse între 12 si 16 ani, le-au transportat în comuna Zãbala, satul Peteni, judetul Covasna si le-au exploatat prin obligarea la muncã în agriculturã, la cules de cartofi”, se aratã în comunicatul DIICOT. Conform rechizitoriului, cei trei le-ar fi impus victimelor un regim de muncã de 17 ore pe zi, fãrã a fi plãtite, sub amenintarea cu moartea. Conform declaratiilor victimelor, acestea ar fi fost în mod repetat supuse violentelor fizice si psihice si cazate în conditii improprii, în beciuri pline de gândaci si sobolani, fãrã a li se asigura hrana si igiena corespunzãtoare, si nici nu au fost plãtiti corespunzãtor pentru munca prestatã. Mai mult, au fost amenintati cu moartea în cazul în care pleacã de la fermã, conform rechizitoriului, cei care-i pãzeau fiind dotati cu pistoale de care amenintau cã vor face uz.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ