Cetățenii UE care trăiesc și lucrează în Marea Britanie spun că, pentru prima oară în viața lor, sunt întâmpinați la granițele britanice cu suspiciune și amenințări că li se va refuza intrarea, alimentând temerile că polițiștii de frontieră nu au fost instruiți cum trebuie privind noile reguli post-Brexit. The Guardian a documentat cazurile mai multor cetățeni UE cu drept de a trăi și munci în Marea Britanie după Brexit, care au fost victimele unor situații dincolo de absurd.
Wolfgang*, cetățean german care are o afacere IT, a fost reținut pe aeroportul Heathrow în ciuda faptului că avea dovada că deține statut de ședere, drept de ședere pe perioadă nedeterminată și era pe cale să primească pașaport britanic. Este foarte furios că drepturile i-au fost încălcate din capriciul unui polițist de frontieră.
„Am statut de ședere. Am drept de ședere pe perioadă nedeterminată. Sunt pe cale de a deveni cetățean britanic. Cum poate un polițist frontieră să-mi suspende aceste drepturi cu o simplă bifă?”, a spus el.
„Sincer, o să evit să mai revin în Marea Britanie până primesc pașaportul britanic”, a precizat Wolfgang, din Germania.
„Plătesc o groază de taxe acolo, nu am folosit niciodată serviciile de sănătate, contribui la economia țării, dețin o proprietate acolo. Londra e orașul meu preferat din lume, dar nu am documente să dovedesc că pot sta acolo”, a mai spus el, referindu-se la faptul că guvernul a votat împotriva eliberării unui card de rezidență pentru cetățenii UE, pe care să-l arate angajatorilor, proprietarilor sau poliției de frontieră. …https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/the-guardian-cetatenii-ue-tratati-ca-intr-un-stat-inamic-la-granitele-marii-britanii-1536911