Publicul a votat și a decis! Anul acesta România va fi reprezentată la Eurovision 2023 în Liverpool (Marea Britanie) de Theodor Andrei. Din Selecția Națională, la care au participat 12 melodii, cea mai îndrăgită a fost „D.G.T. (Off And On)”. Click! îți spune cine este artistul care va încerca să obțină un loc cât mai bun în următoarele etape ale competiției Eurovision.
Theodor Andrei a obținut cel mai mare număr de voturi, 5.230, dintre cei 36.524 de votanți. Are doar 18 ani, este elev în clasa a XII-a a Liceului Național de Arte „Dinu Lipatti” (din București). Este cântăreț, actor și compozitor și a mai participat și la primul sezon „Vocea României Junior”, în 2017, unde s-a calificat până în semifinale, și la „X-Factor”, în sezonul cu numărul 9, în anul 2020, când a ajuns până în etapele Bootcamp. S-a făcut deja remarcat și ca actor, căci a jucat în primul spectacol de revistă pus în scenă de tinerii din România – „Nepoții lui Tănase”, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Capitală (în stagiunea decembrie 2018 – iunie 2019). Deși atât de tânăr, Theodor are deja peste 100 de melodii compuse și un palmares cu multe premii și distincții de la mai multe festivaluri naționale și internaționale. Anul trecut, a primit, în cadrul Galei Premiilor Radar de Media 2022, Premiul Myosotis pentru cea mai bună creație a unui cantautor, pentru piesa „Artist“ (muzica și versuri Theodor Andrei) de pe albumul „Fragil“. De asemenea, deține Marele Trofeu al Festivalului „Mihaela Runceanu” 2022…https://click.ro/primetime/theodor-andrei-a-castigat-selectia-nationala-2241570.html