spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Tineri bătuți crunt la Orăștie, după ce au pozat un camion plin cu lemne pentru a verifica dacă e transport legal. Agresorii le-au spart și mașina

- Advertisement -

Unul dintre băieți loviți, Bogdan P. de 25 ani, a fost și dezbrăcat de bătăuși. În urma incidentului, poliția a deschis dosar penal și spune că „există un cerc de suspecți”. Tinerii agresați au nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Filmarea a fost publicată și de RISE Project.

Întreaga scenă s-a întâmplat marți seară, în jurul orei 19.45, la marginea Orăștiei, municipiu de 18.000 de locuitori din Hunedoara, atunci când mai mulți tineri au observat trei camioane ticsite de lemne, parcate pe strada Unirii la numărul 78E.  Nu e o noutate pentru ei. Băieții povestesc, pentru Libertatea, că încă de mici au văzut remorcile pline de bușteni coborâte de pe munte. Și, chiar dacă apar ca fiind legale, i-ar interesa să verifice cineva măcar tonajul transporturilor.  Așa că au fotografiat camionul pentru a verifica, prin aplicația SUMAL 2.0 (Inspectorul Pădurii), dacă respectivele transporturi sunt legale. „Am zis să verificăm numerele lor pe aplicație. Fără să ne anunțe, poc, au venit și au început să ne lovească”, povestește Bogdan P.. Șeful depozitului le-a spart mașina El a fost chiar dezbrăcat de unul dintre agresori, care i-a luat geaca și a început să îl bată cu ea. Bătăușii s-au dus și l-au lovit și pe tânărul de 19 ani care a filmat întreaga scenă. Pe filmare, bărbații îi amenință pe băieți, apoi încep să îi lovească. Îi numesc „țîgani” și apoi trec la nivelul următor. „Șeful depozitului de acolo s-a dus la mașină, eram cu mașina mamei mele, și a spart luneta, a lovit bara din spate. Un alt angajat a încercat să se urce în mașină și să plece cu ea”, spune tânărul. Ei spun că nici nu îi cunoșteau pe oameni. Au sunat la poliție, poliția a venit acolo, însă, surpriză, „păreau că se cunosc”. Tinerii spun că bărbații nu au fost legitimați, în timp ce ei au fost duși la secție și li s-au luat actele de la mașină. Acolo au stat o oră până au venit cei de la criminalistică.  Când s-au întors la locul faptei, o a doua surpriză. Locul era curățat, iar mașinile cu lemne dispăruseră. „Agentul constatator primise în timpul ăsta o grămadă de telefoane. Vă dați seama cu cine vorbea”, spun tinerii.
Citeşte întreaga ştire: Tineri bătuți crunt la Orăștie, după ce au pozat un camion plin cu lemne pentru a verifica dacă e transport legal. Agresorii le-au spart și mașina

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.