spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Topul celor mai mari proiecte imobiliare în construcţie

- Advertisement -

Şantierele active sunt tot mai rare în peisajul imobiliar al Bucureştiului, pe o piaţă plină de dezvoltatori intraţi în incapacitate de plată şi lucrări de construcţii abandonate. Puţinele proiecte în derulare promit însă redesenarea centrului economic al ţării

La nivelul anului 2010, după ce criza se instalase în România, în Bucureşti erau abandonate peste 80 de şantiere, dintre care 36 erau lucrări mari şi foarte mari. Numărul lor a rămas constant, dar între timp dezvoltatorii care se ocupau de aceste proiecte au intrat pe rând în insolvenţă sau în faliment. Anul trecut, în acest sector au fost înregistrate de două ori mai multe cazuri de insolvenţă decât la sfârşitul lui 2008, când au fost semnalate 1.666 de astfel de situaţii, conform Coface.

Într-un asemenea climat mai au activitate doar investitorii care au reuşit să îşi asigure necesarul financiar pentru derularea proiectelor programate. Cele mai mari cinci şantiere din Bucureşti şi împrejurimi presupun investiţii majore, care ajung la aproape un miliard şi jumătate de euro. Cu excepţia lui Dumitru Bucşaru, singurul investitor român cuprins în top care îşi bazează noua fază a proiectului Green City pe sursele financiare proprii, restul proiectelor sunt dezvoltate de companii cu capital străin, care au negociat cu băncile obţinerea unor linii de credit încă dinainte de criză.

De departe, şantierul care implică cele mai mari investiţii este complexul rezidenţial Cosmopolis, dezvoltat de Opus Land Development în Ştefăneştii de Jos. Turcii au investit, în ultimii cinci ani, peste 200 de milioane de euro în finalizarea a circa 820 de locuinţe. În prezent, pe şantier se lucrează la încă 223 de apartamente, dintre care 135 de unităţi vor fi livrate în vara acestui an, iar restul la iarnă şi în primăvara anului viitor. În ceea ce priveşte stadiul lucrărilor, două blocuri de zece etaje au structura şi izolarea exterioară finalizată şi se lucrează la interioare, pentru alte două imobile cu zece nivele construcţia a ajuns la etajele opt-nouă, iar pentru vile structura este finalizată şi se lucrează la interior. „La vară vom livra 135 de apartamente, iar în funcţie de vânzări vom încheia şi restul până la 223 de unităţi tot anul acesta.

Dacă cererile vor fi la fel de mari pentru vilele de tip N (90 mp utili – 90.000 euro – n.red.), vom finaliza în 2012 încă 20-30 de unităţi“, a explicat Cosmin Lupu, supervisor vânzări în cadrul Cosmopolis. Până acum, dezvoltatorul a vândut 693 de locuinţe din stocul finalizat. Lucrările la proiect au început în iulie 2007 şi au fost împărţite în şapte faze, până în anul 2014. Ansamblul este dezvoltat pe un teren de 100 ha şi presupune construcţia a 6.000 de locuinţe care vor necesita o investiţie de circa 700 milioane de euro.

Proiecte-gigant

Următoarele două şantiere cuprinse în topul celor mai mari construcţii în derulare din Bucureşti concurează la titlul de cel mai mare centru comercial din Europa, respectiv cea mai înaltă clădire din ţară.

Dezvoltatorul cu capital britanic Nova Imobiliare a început, în 2010, construcţia complexului comercial Colosseum, proiect amplasat pe şoseaua Chitilei şi anunţat încă din 2006. Megaproiectul, desfăşurat pe o suprafaţă de 620.000 metri pătraţi, va fi de trei ori mai mare decât AFI Palace Cotroceni şi va necesita o investiţie estimată la 350 mil. euro, similară cu cea pe care a atras-o mallul din Cotroceni (300 mil. euro). Dezvoltatorul a inaugurat anul trecut parcul de retail ce va fi ataşat centrului comercial, unde s-a deschis primul Leroy Merlin din România şi cea mai mare unitate din lume a reţelei franceze de bricolaj, respectiv un hipermarket Carrefour. Pe lângă parcul de retail de peste 53.000 de metri pătraţi, proiectul va cuprinde şi un centru comercial gigant, cu o suprafaţă de 137.000 mp şi peste 480 de magazine. Mallul va fi livrat în mai multe etape, cu începere din toamna acestui an, şi se estimează că va fi finalizat în 2016. Evoluţia construcţiei la cea mai înaltă clădire din ţară a fost comparată adesea cu stilul de lucru al chinezilor.

Raiffeisen Evolution (RE), divizia de dezvoltare imobiliară a grupului austriac Raiffeisen, a ajuns cu imobilul de birouri Sky Tower la etajul 20 (circa 80 de metri) în doar o jumătate de an. Constructorul proiectului este firma austriacă Strabag, acţionar în cadrul RE. Turnul va avea la încheierea lucrărilor, programată pentru finalul acestui an, 36 de etaje şi o înălţime de 137 de metri. Clădirea face parte dintr-un proiect mai amplu, denumit Floreasca City, care mai cuprinde un centru comercial cu o suprafaţă brută de 55.000 mp şi o a doua clădire de birouri de şapte etaje.

Megaproiectul a obţinut în decembrie anul trecut un credit de 95,5 mil. euro de la Raiffeisen Viena. „Tocmai am început construcţia centrului comercial care se estimează că va implica o investiţie de circa 150 mil. euro. Continuăm cu dezvoltările în locuri în care, practic, nu construieşte nimeni şi unde anticipăm o cădere a ratei de ocupare şi o creştere a cererii pentru facilităţile de birouri şi centre comerciale. În acelaşi timp, ne uităm după noi achiziţii, în special pe pieţele noastre cheie precum Polonia, România, Ungaria şi Austria“, au declarat recent Gerald Beck şi Markus Neurauter, directorii RE. Valoarea totală a întregului proiect dezvoltat în zona stației de metrou Aurel Vlaicu se ridică la circa 250 milioane de euro.

Lupul singuratic

Patronul echipei de fotbal Unirea Urziceni, Dumitru Bucşaru, este un exemplu de persistenţă într-un sector de care majoritatea investitorilor fug. A reuşit să îşi scoată firma de dezvoltare din insolvenţă într-un timp-record (două luni) şi a început construcţia unei noi etape din proiectul Green City, deşi mai are 300 de vile nevândute. Aventura imobiliară a lui Bucşaru a început în urmă cu patru ani, prin achiziţia unui teren de 120 de hectare ce aparţinea fostelor sere Comaico din comuna 1 Decembrie. De atunci a finalizat 650 de vile şi intenţionează să dezvolte aici un minioraş cu 4.000 de locuinţe. În vara anului trecut a început a patra fază din proiect, care va cuprinde încă 1.000 de unităţi, şi spune că are toţi banii plasaţi în Green City.

După o pauză de un an şi jumătate de la lansarea primului proiect din România, israelienii de la AFI Europe au început construcţia primei clădiri de birouri, dintr-un ciclu de cinci imobile ce vor fi amplasate lângă mallul din Cotroceni. AFI Business 1 va avea o suprafaţă construită de aproape 14.000 mp, din care suprafața închiriabilă va fi de circa 11.000 mp, distribuți pe zece etaje. Tot în acest an, AFI Europe intenţionează să înceapă lucrările la mallul pe care îl are programat pe platforma Laromet din Bucureştii Noi.

1,5 mld. euro este volumul de investiţii necesar finalizării celor mai mari cinci proiecte imobiliare aflate în construcţie în Bucureşti şi împrejurimi

www.capital.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.