spot_imgspot_img
11.3 C
Vaslui
23-apr.-2024

Traditiile si obiceiurile strãbune sunt încã la ele acasã pe Valea Prutului (foto)

- Advertisement -

Traditii la Berezeni:

TRADITIE În ciclul obiceiurilor calendaristice românesti, ce contin o varietate de datini si manifestãri cu o amplã desfãsurare în viata satului, un loc deosebit îl ocupã obiceiurile de iarnã. Formele de manifestare sunt mostenite din cultura folcloricã româneascã si au fost transmise din cele mai vechi timpuri pânã în zilele noastre. Modalitãtile de sãrbãtorire sunt foarte numeroase, de o deosebitã bogãtie, implicând participarea întregii colectivitãti, inclusiv a copiilor. Grija maturilor a fost dintotdeauna sã-i facã pe copii sã cunoascã, sã-i initieze, si sã practice aceste frumoase traditii.

Calendarul evenimentelor dedicate sãrbãtorilor de iarnã este bogat, si include, printre altele, participarea formatiilor de datini ale comunei Berezeni la cea de-a XXXIII-a editie a Festivalului datinilor si obiceiurilor de iarnã, defãsurat la Vaslui, dar si Festivalul local al datinilor strãmosesti din seara Nasterii Mîntuitorului. În comunã vor avea loc Concertul de colinde la biserica “Adormirea Maicii Domnului” cu ocazia Crãciunului, dar si alaiul de datini si obiceiuri strãbune pe la casele gospodarilor din ziua de 31 Decembrie. A intrat în traditia localã ca aceste obiceiuri sã fie practicate, vãzute si ascultate de întreaga comunitate localã, protagonistii fiind de toate vârstele. Dintre toate obiceiurile practicate în sat se numãrã jocul caprei, jocul calului, ursul, steaua, plugusorul, uretul, sorcova, semãnatul, cel mai frumos si mai sublim dintre toate fiind colinda traditionalã localã. În lumea spiritualitãtii folclorice vasluiene localitatea Berezeni se impune semnificativ prin exceptionalul sãu repertoriu de colinde seculare, creatii apartinând stratului arhaic al culturii populare. Fãrã cea mai micã exagerare se poate afirma prezenta unor elemente mitologice cu rãdãcini în neolitic sau chiar paleolitic, conservate în tabloul unei existente de tip feudal, specificã pentru români. Este vorba de o perioadã în care cerintele sufletesti ale boierilor, rãzesilor si clãcasilor nu cunosteau mari deosebiri contopindu-se în cultivarea unor valori comune, pentru un întreg popor. Obiceiul colindelor se practicã atât la Crãciun cât si de Anul Nou. Colindele din Berezeni constituie o extraordinarã comoarã a folclorului local, perpetuate pânã în prezent de bãtrânii satului, cu vârste între 68-85 ani, oameni întelepti si cu dragoste de locurile natale. Textul acestor colinde înfãtiseazã modele de comportament uman, al mosilor si strãmosilor nostri, în variate situatii din viatã: vânãtoarea, pãstoritul, nunta, aratul, pescuitul, lupta, cãsãtoria, etc. Din peste douãzeci de colinde precrestine, care în vremuri strãmosesti erau cântate în sãrbãtorile de iarnã la ferestrele gospodarilor, de flãcãii satului, bãtrânii satului îsi mai amintesc doar zece, în forma lor originalã. Acestea sunt: “Fericean de Ionicã, cel mic”, “La munti ninge”, “Grele osti”, “Prin cercel”, “Dinti mari”, “Fericean cel Mare (Vamesul)”, “Cerbul”, “La linã fântânã”, “Ostrovele Mãrii Negre”, “La Dobrita la doi meri”. Despre felul în care colindul precrestin local a fost purtat, cântat si pãstrat în forma sa veche, ne spun bãtrânii satului, colindãtori neîntrecuti în vremurile tineretii si care astãzi poartã în spatele lor vârste între 70-85 ani.

Obiceiuri de altãdatã!

Iatã, de pildã, ce ne relateazã mos Toader Vîrlan din satul Vicoleni, de vârsta de 87 ani despre obiceiul colindatului: “…în primul rând vreau sã vã spun cã eu am învãtat sã colind de mic copil, de la bunicul si tatãl meu. De Sfântul Nicolae se alcãtuiau cãmãrãsiile în toate cele trei sate: Vicoleni, Berezeni si Satu Nou. În fiecare sat se formau câte douã cãmãrãsii, fiecare fiind formatã din 7-8 pânã la 14-15 membri. Cãmãrãsia întâi era mai valoroasã, fiind alcãtuitã din flãcãii mai de vazã ai satului, mai înstãriti si care aveau întâietate la colindat. Fiecare cãmãrãsie avea un sef, cãmãrasul, care strângea banii. Cel ce obtinea functia de cãmãras îi aduna pe ceilalti membri din cãmãrãsie la el acasã, seara, unde fãceau repetitie pentru colindat si era totodatã obligat sã dea cel putin douã seri la rând de bãut vin fiert camarazilor sãi. În ziua de Anul Nou, spre searã, se întâlneau cele douã cãmãrãsii si plecau cu colindul, începând dintr-o parte a satului si terminând în cealaltã spre miezul noptii. Începutul colindului îl pornea cãmãrãsia întâi, urmatã la o distantã de 3-4 gospodãrii (case) de cãmãrãsia a doua. Fiecare cãmãrãsie, când ajungea la casa gospodarului se adresa prin cãmãrasul sef astfel:

-Sara bunã, întru multi ani, mos … .Ioane!

-Multi ani, multi ani, bine-ati venit!

-Ceata întâi din Vicoleni are voie sã ure sau sã colinde?

-Sã colinde!

-Pe cine sã colindãm?

-Pe Ileana, fata cea mai mare!

-Ce colind doreste?

-”La linã fântânã”

Dupã persoanele cãrora le sunt adresate, colindele pot fi de: gazdã, bãiat, fatã, sau fatã si bãiat. Pentru bãieti colindele preferate erau “Cerbul” si “Fericean de Ionicã”, pentru fete, “Prin cercel”, “La linã fântânã”, iar gospodarul în vârstã prefera: “La munti ninge”, “Ostroavele Mãrii Negre”, “Grele osti”, “Dinti mari”. O remarcã esentialã pentru modul de interpretare a colindului este aceea cã fiecare dintre cele douã cãmãrãsii, din cauza timpului scurt pentru a cuprinde tot satul, se despãrteau si formau douã cete, fiecare dintre ele cuprinzând 6-8 membri. Colindul era interpretat dialogat, de cãtre douã-trei grupuri din 3-5 membri, în functie de mãrimea cetei, cu rolul de odihnã sau reamintire a strofei urmãtoare. Dupã colindul care se cânta în fata usii de la tindã, ori la una din ferestrele casei mari, ceata de colindãtori era invitatã în casã ori în pragul usii, unde i se servea unul-douã pahare cu vin, iar cãmãrasul sef lua banii. Demn de retinut este faptul cã fiecare din fetele mari care erau jucate la hora de Crãciun, din gospodãria respectivã, le înmâna câte un colac flãcãilor, iar dacã era numai o fatã, flãcãului care o jucase de cele mai multe ori la horã. Flãcãii nu luau colacii cu ei în noaptea colindatului, ci veneau a doua zi cu o cârjã ori cu un bãt, si-i puneau în acestea. Flãcãul care avea cei mai multi colaci în cârjã era considerat cel mai curtat flãcãu din sat. Din Satu Nou, mos Ghitã Bogatu, vechi colindãr povestea: “singura deosebire dintre obiceiul colindatului în cele trei sate este cã în satul sãu prima cãmãrãsie o forma muzica de fanfarã, însotiti de doi cãmãrasi care cântau una-douã melodii la casa fiecãrui gospodar, deschizând drum celei de-a doua cãmãrãsii deoarece în acest sat nu erau atâtia flãcãi ca sã formeze douã cete de colindãtori”. Întrebat de unde a învãtat sã colinde, mos Ghitã ne spune: “Am învãtat de la tata Marinciu si de la bãdia mai mare cu nouã ani ca mine. Îi urmãream de mic copil în serile de Crãciun cum fãceau repetitie cu ceilalti flãcãi ai satului. Pe mine, fiind mai mic, nu mã primeau în tinda casei, acolo unde repetau, însã reuseam sã mã apropii si sã fur învãtãtura de colindãtor”. Datinile, obiceiurile Anului Nou, se definesc si astãzi ca si altãdatã, prin cântec, dans, urãri, hranã îmbelsugatã, frenezie. (Material realizat de prof. Mihai Andon, directorul cãminului cultural din Berezeni)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.