spot_img
spot_img
33.8 C
Vaslui
25-iul.-2025

Traficanta de cocaină din Chile pe care Poliţia Română o caută de 20 de ani aducea droguri ascunse în cârje şi în crose de golf. Ea făcea parte din reţeaua lui Dorel Carlos Villamarín Villamarín, care antrena cărăuşii cu boabe de struguri

- Advertisement -

La 65 de ani, câţi a împlinit recent, Nora Elisabeth del Carmen Monzo Retamales e printre cei mai vechi infractori pe care poliţia de la noi încă îi caută, măcar teoretic. Femeia din Chile făcea parte dintr-o bandă condusă de un român, iar în perioada 2005-2006 a adus în ţara noastră, cu avionul, 7 kg de cocaină dosite în crose de golf, o cârjă şi un cadru metalic, ba chiar şi un extinctor. Condamnată definitiv la 15 ani de închisoare de o instanţă din România, chiliana n-a executat nicio zi din pedeapsă.

Cursul de iniţiere urmat în puşcărie de Dorel Carlos Villamarín Villamarín

Povestea în care e implicată Nora Elisabeth del Carmen Monzo Retamales pare o telenovelă sud-americană, cu personaje fictive. Căci în traficul de cocaină, alături de ea, mai erau băgaţi încă trei cărăuşi din Chile: Gonzalez, partenerul Norei, Victor Hugo şi Purisima. Iar „el jefe”, adică şeful lor şi liderul grupării infracţionale, era Dorel, un bărbat dintr-un cătun din Bihor. Dar povestea e cât se poate de reală, iar Dorel (Dorel Valeriu Popa, fost Flonta) este unul dintre cei mai agili traficanţi de narcotice de la noi, potrivit DIICOT.

Avea 32 de ani când a fost iniţiat într-ale drogurilor, chiar de către un columbian, în Penitenciarul Oradea. Dorel era închis pentru o infracţiune măruntă, un furt calificat. Când s-a liberat, era doctor în prelucrarea, extragerea şi disimularea cocainei. Terminase 12 clase, n-avea vreo ocupaţie sau vreun loc de muncă, dar dobândise o specializare. Mai întâi, a testat apa cu un apropiat, pe care l-a trimis în America de Sud. Iar după ce el s-a întors, cu cocaina ascunsă în sticle de whisky cu pereţi dubli, l-a băgat la înaintare pe fratele mai mic. Dar în martie 1999, Augustin Flonta, de 25 de ani, a fost prins pe aeroportul din Budapesta cu 1,686 kg de cocaină pe care o adusese cu avionul din Columbia. Instanţele din Ungaria l-au condamnat la 8 ani de închisoare.

Citeşte întreaga ştire: Traficanta de cocaină din Chile pe care Poliţia Română o caută de 20 de ani aducea droguri ascunse în cârje şi în crose de golf. Ea făcea parte din reţeaua lui Dorel Carlos Villamarín Villamarín, care antrena cărăuşii cu boabe de struguri

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.