O familie distrusă în câteva secunde de ceea ce pare a fi lipsa unei îndemânări auto în manevrarea unui ansamblu de mașină cu rulotă. Ziarul de Iași vă oferă în articolul de azi câteva sfaturi de la un instructor auto, pentru a evita accidentele cu rulota sau remorca, după tragedia cumplită de joi de la Târgu Frumos.
O clipă de neatenție sau o viteză prea mare pot transforma orice drum într-o tragedie. Este avertismentul unui instructor auto din Iași, după accidentul grav petrecut joi, pe 14 august, la ieșirea din Târgu Frumos către Pașcani, unde o familie întreagă a fost implicată într-un accident cumplit.
Mașina în care se aflau părinții și cele două fiice ale lor, un Mazda CX 30, plecase din Iași și tracta o rulotă încărcată, iar în prima curbă la dreapta după ieșirea din Târgu Frumos, o curbă ușoară și cu vizibilitate maximă de altfel, vehiculul a intrat în tangaj (balans): șoferița a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un ansamblu greu format din autoutilitară și semiremorcă, care venea din sens opus. Pasagerul din dreapta mașinii Mazda a murit pe loc, șoferița a fost rănită grav și transportată la spital, iar cele două fetițe au ajuns de asemenea în stare critică la spital, unde cele trei se aflau și ieri, în stare critică și cu pronostic rezervat…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tragedia-de-la-targu-frumos-provocata-de-balansul-rulotei-cum-eviti-astfel-de-situatii-ce-pot-deveni-dramatice-sfaturile-unui-instructor-auto-din-iasi–1784812.html