Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat de 31 de ani și cu arestarea fratelui său, care se afla la volan în stare avansată de ebrietate, conform monitorulsv.ro.
Impact fatal pe DJ 177A între Frasin și Stulpicani
Potrivit informațiilor oficiale, în jurul orei 23.20, un autoturism Audi A4 a intrat violent într-un stâlp de electricitate. În mașină se aflau doi frați din Frasin: Constantin F., pasager pe locul din dreapta, și Valentin Ionuț F., șoferul de 25 de ani. În urma coliziunii, pasagerul – aflat pe partea de impact – a rămas încarcerat și inconștient. Echipajele de salvare au încercat manevre de resuscitare, însă viața acestuia nu a mai putut fi salvată.
Șofer beat, acuzat de ucidere din culpă
Cercetările polițiștilor arată că șoferul a pierdut controlul volanului pe strada Tărnicioara din Ostra, mașina derapând și rotindu-se înainte de a se izbi lateral de stâlpul de susținere a cablurilor electrice. Testul cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar probele biologice vor stabili alcoolemia exactă – estimată la peste 2‰ în sânge. Rezultatul Drug-Test a fost negativ…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tragedie-pe-drumul-judetean-177a-un-tanar-si-a-pierdut-viata-fratele-sau-a-fost-arestat–1796344.html