NationalUltima ora

Traian Băsescu: Am o singură boală, am boală pe HOȚI! Îi autorizez pe medici să dea relații despre starea mea de sănătate

Președintele Traian Băsescu a ținut să precizeze, în această dimineață, înainte de a pleca la Summitul Asia – Europa (ASEM) de la Milano, că nu are probleme de sănătate, așa cum a aflat de la un post de televiziune, ba, mai mult, e sănătos tun. El a mai spus că îi autorizează pe cei zece medici care i-au făcut vizita medicală anuală să dea relaţii oricărui ziarist interesat despre starea sa de sănătate.
Are o singură boală, pe hoți, care nu se tratează, a adăugat șeful statului. „Aş face o precizare, pentru că un post de televiziune a coborât atât de jos în propaganda de denigrare, încât am aflat de la televizor despre atacuri cerebrale, despre internări la Spitalul Militar Bucureşti, la Fundeni, la Viena. Le-aş spune că autorizez cei zece medici din comisia care s-a format anul acesta când mi-am făcut vizita medicală, public îi autorizez să dea relaţii oricărui ziarist care este interesat de starea de sănătate a preşedintelui”, a precizat Traian Băsescu.

Șeful statului a precizat că nu a existat niciun astfel de incident de sănătate, cel puţin în cei zece ani. „Pot să vă spun că am o singură boală, am boală pe hoţi şi asta nu se tratează”.

Postul România TV a relatat, aeară, că preşedintele Băsescu ar avea semnele bolii Parkinson, că ar fi avut două atacuri cerebrale şi că, din acest motiv, ar fi fost internat de mai multe ori, inclusiv în străinătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button