Traian Băsescu: Poziţia României la Consiliul European este că soluţia corectă o reprezintă amendarea protocolului 12
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, că poziţia României la Consiliul European va fi aceea că, pentru moment, o soluţie în ceea ce priveşte zona euro este amendarea protocolului 12, urmând ca atunci când va exista un consens la nivelul celor 27 de state membre să se poată trece şi la modificarea Tratatului.
„În ceea ce priveşte creşterea încrederii în capacitatea zonei euro de a face faţă crizei datoriilor suverane, legal, sunt două posibilităţi. Una din posibilităţi vizează modificarea Tratatului, în baza articolului 48 din Tratat, se poate face o modificare a tratatelor şi modificările ar trebui să apară la articolul 136 din Tratatul UE. De asemenea, ar putea fi modificat şi protocolul 14 al Tratatului. V-am dat aceste cifre, pentru ca, pentru specialişti, să nu fie dubii asupra viziunii noastre, dar am să explic ulterior”, a susţinut şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Traian Băsescu a precizat că o altă variantă, care nu implică modificarea Tratatului şi implicit nu generează nevoia ca o parte din statele membre să ratifice prin Parlament sau prin referendum modificările, este amendarea protocolului nr. 12 al Tratatului. El a precizat că această ultimă soluţie nu necesită adoptare de modificări prin parlamentele naţionale sau prin referendum în niciunul din state. „Poziţia noastră va fi că, pentru moment, soluţia corectă este amendarea imediată a protocolului 12, care necesită doar consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene şi poate fi stabilit la nivelul Consiliului, iar într-o fază ulterioară, atunci când va exista consens la nivelul ‘celor 27’, să se poată trece şi la modificarea Tratatului, a articolului 136 din Tratat şi/sau a Protocolului 14”, a spus Băsescu.
Acesta a explicat că protocolul 12 vizează procedura aplicabilă deficitelor excesive, adăugând că ar fi necesară definirea unui calendar pentru atingerea unui grad de îndatorare de maximum 60% din PIB. „Aici ar trebui să impunem, prin decizia ‘celor 27’, definirea pentru toate statele membre ale UE şi în mod deosebit pentru statele membre ale zonei euro a unui calendar pentru atingerea unui grad de îndatorare de maxim 60% în toate statele membre. Deci statele membre care au un grad de îndatorare de 70, 80, 90, 100% din PIB sau peste, ar trebui să depună la Comisia Europeană şi să facă public un calendar de aducere a nivelului de îndatorare sub 60% din PIB”, a completat Băsescu.
Potrivit şefului statului, o altă prevedere care poate fi introdusă în protocolul 12 este legată de introducerea în Constituţia statelor membre ale UE şi, în mod deosebit, a statelor membre ale zonei euro, a limitei maxime de deficit de 3% din PIB. „De asemenea, statele membre ar trebui să stabilească la nivel naţional un mecanism automat de corecţie a deficitului, adică în cazul în care bugetul de stat nu reuşeşte să se încadreze într-un deficit de maxim 3 procente din PIB, fiecare stat ar trebui să aibă stabilit mecanismul de creştere a veniturilor şi diminuare a cheltuielilor sau poate fi doar un mecanism automat de creştere a veniturilor sau un mecanism automat de diminuare a cheltuielilor sau, ceea ce vă spuneam la început, un mecanism combinat de reducere a cheltuielilor şi creştere a veniturilor, în aşa fel încât la sfârşitul anului să se poată încadra în deficitul de 3%. Ca să fim mai clari, fiecare stat trebuie să fie pregătit să aibă făcut public un program: ce se întâmplă dacă este în pericolul de a-şi depăşi deficitul de 3% – cresc accizele, creşte TVA-ul, reduce cheltuielile bugetare? Deci, ce mecanism aplică fiecare stat?”, a arătat Băsescu.
Şeful statului a mai afirmat că ar trebui instituit un sistem de raportare a datoriei fiecărui stat, în aşa fel încât la nivelul zonei euro să se poată evalua tot timpul care este nivelul datoriei.
AGERPRES.ro