NationalUltima ora

Traian Băsescu spune că acordul de guvernanţă al UE nu afectează fiscalitatea, ea rămânând o chestiune suverană

Preşedintele Traian Băsescu susţine că acordul de guvernanţă fiscală al UE le va garanta românilor că vor trăi într-o Uniune sănătoasă financiar şi că el nu impune României modificări în ceea ce priveşte fiscalitatea.

„Cred că nu-l va afecta în niciun fel, nici în plus, nici în minus. În schimb, îi va garanta oricărui român că va trăi într-o UE sănătoasă financiar, care nu va mai trece prin astfel de crize, îi va garanta că va trăi într-o UE care nu va culege efectele globalizării şi să reacţioneze ţara lui, UE, tăindu-i salarii, ci va avea predictibilitate, pentru că Uniunea se aşază pe nişte baze economice solide. Cred că este bine pentru români să ştie că şi România face parte din acest acord”, a spus Băsescu, întrebat cum îl va afecta acordul de guvernanţă fiscală al UE pe românul de rând.

El a ţinut să sublinieze că acordul fiscal al UE nu va modifica nimic în bugetul de stat al României pe 2012, el rămânând la fel.

„Cât timp stai în parametri, rămâi în fiscalitatea pe care ţi-o stabileşti la nivel naţional. Nu vine Bruxelles-ul să îţi stabilească nivelele de fiscalitate. Aici, în orice caz, noi nu vom fi dispuşi la nicio cedare, dar nu s-a pus problema ca la nivel european să se stabilească o fiscalitate unică, ci parametrii de funcţionare a bugetului. Bugetul să stea în nişte parametri precişi. Deocamdată, fiscalitatea rămâne o chestiune suverană, dar parametrii de stabilitate ai bugetului trebuie să fie acolo”, a completat şeful statului.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button